LIVE ZF EXPERT - Ministerul Sănătăţii despre lipsa de angajaţi în sistemul de sănătate: Noi recomandăm, rămâne la latitudinea spitalului cum acţionează

Autor: Adrian Voicu 09.09.2010

"Noi recomandăm, rămâne la latitudinea spitalului cum acţionează", a declarat Levente Vass, consilier personal al Ministrului Sănătăţii în cadrul întâlnirii ZF Expert.

Levente a spus că doar spitalele hotărăsc asupra felului cum sunt cheltuite fondurile, ministerul dând doar recomandări de cost.

"Dacă spitalele văd o modalitate de rezolvare a problemelor legate de alocare a banilor, este bine. Dar nu avem mai mulţi bani decât cei pe care îi alocăm în prezent", a menţionat oficialul.

"Managerul de spital, cel puţin pentru trei ani, are autonomie. Poate hotărî singur ce face cu fondurile primite de la stat", a menţionat Marius Savu, director Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale din cadrul Primăriei Capitalei.