Gabriels, RBS: Căutăm dealuri pe corporate, pe retail renunţăm la creditele fără garanţii

Autor: Adrian Voicu 09.09.2010

RBS România, filiala locală a grupului Royal Bank of Scotland, naţionalizat anul trecut de guvernul britanic, se va orienta din nou cu precădere spre zona tranzacţiilor pentru clienţii corporate, în timp ce ponderea operaţiunilor de retail va fi redusă, spune Johan Gabriels, care a preluat la sfârşitul anului trecut conducerea operaţiunilor.

"Vom creşte bilanţul pe partea de corporate. Avem dealuri în lucru, care vor începe să se concretizeze în perioada următoare. Semestrul al doilea va fi mai bun decât prima jumătate a anului", a spus Gabriels la un eveniment organizat cu ocazia sărbătorii a 15 ani de prezenţă a băncii pe piaţa locală (până în 2008 banca a funcţionat sub brandul ABN Amro).
Gabriels admite însă că până în decembrie nu va reuşi să recupereze scădere din primele şase luni, activele fiind la iunie cu 15% sub nivelul din vara anului trecut. RBS are credite de circa 830 de milioane de euro în zona corporate şi 544 de milioane de euro pe retail, potrivit datelor pe primul semestru publicate de grup la Londra.

"Vom reduce portofoliul de credite de consum. Nu mai vreau astfel de credite"spune Gabriels. Practic, produsele de retail vor fi oferite doar "la pachet" cu soluţiile de finanţare pentru companii, respectiv banca va încerca să atragă managerii în segmentul serviciilor VIP, iar pentru angajaţi va veni cu conturi de salarii şi credite.