Cea mai rapidă listare: iFond intră mâine la tranzacţionare

Autor: Adrian Ionut Cojocar 21.09.2010

Fondului de investiţii iFond Financial România, administrat de Intercapital Investment Management, vor intra miercuri la tranzacţionare după mai puţin de o lună şi jumătate de la închiderea ofertei de listare, care s-a derulat în perioada 22 iulie - 11 august.

Oferta iFond, care investeşte circa 50% din active în acţiuni ale Fondului Proprietatea, s-a bucurat de un real succes, atrăgând subscrieri din partea investitorilor care s-au cifrat la 8,1 mil. lei (1,9 mil. euro), de patru ori mai mult decât valoarea vizată prin ofertă. La precedentele două listări, perioada scursă de la închiderea ofertei şi până la intrarea titlurilor la tranzacţionare a durat mai mult de 3 luni de zile.

Astfel, oferta pentru fondul cu capital garantat OTP WiseRo (WRO) s-a încheiat în iulie 2009 şi a intrat pe piaţă în octombrie, în timp ce titlurile fondului închis Green Energy (GRE) au intrat la tranzacţionare în aprilie anul acesta, la patru luni distanţă de la închiderea ofertei. Banii strânşi în oferă au fost deja plasaţi în acţiuni FP, respectiv ale Bursei (BVB), SIF-uri şi bănci conform cotelor prevăzute prin prospect. Adrian Cojocar