Între fantasy şi horror
Nu ştiu dacă o fi vorba doar de criza economică sau şi de una
valorică, dar atât numărul, cât şi calitatea debutanţilor au scăzut
simţitor în ultimii ani. Ca şi cum aşa-zisa generaţie douămiistă
şi-ar fi epuizat resursele creatoare în prima parte a deceniului.
Astfel încât, atunci când apare un debutant cât de cât talentat, e
sărbătorit de întreaga critică - de toate calibrele şi pe toate
vocile - precum un adevărat eveniment.
Ce-i drept, nu întotdeauna. Căci dintre cărţile apărute anul
trecut, Şi Hams şi Regretel (Cartea Românească, 2009), romanul de
debut al lui Matei Florian, a fost oarecum nedreptăţit.
Incontinenţa verbală a autorului, cunoscut deja publicului ca
(semi)romancier din Băiuţeii (cartea scrisă împreună cu fratele său
Filip Florian), a zgâriat, într-un fel, auzul criticii şi ar putea
irita şi mai mult urechile cititorului obişnuit. Deşi are o
structură dialogală - cele şapte capitole par tot atâtea epistole
către o iubită absentă -, întregul roman e construit ca un imens
delir verbal în care vocea protagonistului e parazitată permanent
de perspectiva unor creaturi imaginare. Simpaticii pitici Usi,
Altfred sau Şi Hams Şi Regretel ataşează cărţii o ramă fantasy.
Copilăriţi dar simandicoşi, cei trei fac parte din adevărate
legiuni şi popoare de pitici, cu obiceiuri excentrice. Fără a mai
pune la socoteală comunitatea eco a lui Usi sau ordinul PIC
(Piticii Intelectuali Catanieni) din care face parte Altfred,
excelent sunt descrise acţiunile aşa-zisului PRAF (Piticii
Răzvrătiţi din Apartamentele cu Ferestre), responsabil pentru
micile catastrofe casnice ale oamenilor ("picioare pare"): "Orice
obiect de tipul monedă, pix, radieră, ac de siguranţă ş.a.m.d. care
va ajunge în preajma unui membru PRAF va fi transportat la o
distanţă apreciabilă de locul în care e de presupus că s-ar fi
oprit. În felul acesta, picioarele pare vor avea o durată infinit
mai lungă de căutare, soldată de obicei cu nedumeriri consistente
şi invective ce fac deliciul amar al acestor semeni gri".
Dialogul dintre Filip şi Matei Florian continuă dincolo de
Băiuţeii, căci ceea ce apropie Şi Hams şi Regretel de Zilele
regelui e adeziunea la un imaginar minimalist, artizanal, doldora
de amănunte seducătoare şi de vorbărie galantă. Conştient, cum zice
englezul, că "devilʼ s in the details", Matei Florian e şi el un
colecţionar de nimicuri pline de candoare. Protagonistul din Şi
Hams Şi Regretel pare să recreeze un întreg univers de senzaţii
pentru a-l trimite iubitei în plic. Dincolo de asta, însăşi maniera
de a construi e asemănătoare celei din cărţile fratelui mai mare.
Absenţa totală a epicului, lungile enumerări şi aglutinări de
evenimente fac din Şi Hams şi Regretel un fantasy de atmosferă mai
degrabă decât un fantasy propriu-zis. Convorbirile cu furnici,
măgari sau câini, lungile disertaţii asupra meteorologiei, a
substanţei colivei, elogiul plapumei şi a vântului, înscenarea unui
meci de fotbal virtual, ne pun faţă în faţă cu un narator capricios
şi dezorientat, care suferă de glosolalită cronică. Prea multe
pasaje par simple jocuri lingvistice: "Apoi, cum libertatea de
ordin mic, infimă în aparenţă, are valenţe infinite, m-am recules,
am zâmbit, m-am adunat şi m-am scăzut, m-am înmulţit şi m-am
împărţit, iar la sfârşitul acestor operaţiuni esenţiale, doar
iluzoriu matematice, am dansat, doamnă, am dansat". Protagonistul
nu vorbeşte doar pe mai multe voci, ci şi pe mai multe tonuri, de
la alintat sau drăgăstos-calin, până la colocvial, arţăgos şi
insinuant.
Pe de altă parte, lipsa de consistenţă a scenariului fantasy şi
facilele calambururi stilistice ar fi pe deplin condamnabile dacă
ele n-ar avea logică în imaginarul lui Matei Florian. Ostentaţia
lor nu e strict ornamentală, pentru că utopia feerică din Şi Hams
Şi Regretel se dovedeşte a fi o încercare eroică şi disperată de a
masca răul existenţei. În spatele decorului fabulos - adevărată
lovitură de teatru - stă de fapt istoria banală, deşi tragică, a
protagonistului şi a iubitei sale Cristina. Ceea ce se anunţa ca un
fairy-tale în care un prinţ melancolic şi retras încalecă toate
mijloacele lingvistice posibile pentru a suprima distanţa faţă de
obiectul adoraţiei se dovedeşte a fi un tragic dialog cu lumea de
dincolo. Printre aburii basmului încep să se întrevadă, treptat,
detaliile crude ale relaţiei dintre cei doi: nepăsarea lui
narcisistă, permanenta ei pisălogeală, suspiciunile de trădare şi,
în sfârşit, sinuciderea sub ochii impasibili ai bărbatului.
Depăşeşte posibilităţile unui debutant mediu - a observat-o deja
Cosmin Borza ("Vatra", nr. 3/2010) - figurarea metamorfozei
scenariului de fantasy într-un scenariu de horror. Pe măsură ce
avansăm în lectură, vocea delirantă devine tot mai sarcastică şi
mai ameninţătoare, numărul actorilor se împuţinează, rolurile se
redistribuie, măştile se amestecă, fardurile încep să se scurgă de
pe obrazul personajelor. Acei mirifici pitici sunt înghiţiţi total
de vocea bărbatului muribund, dezvăluindu-şi natura iluzorie.
Singurii protagonişti ai acestui bizar roman al iubirii, al iluziei
şi al morţii sunt, de fapt, bărbatul-Regretel şi Cristina-Tristina
(infidela femeie-pitic).
Crudul deznodământ motivează alunecările de teme şi de limbaj.
Citite retrospectiv, aproape toate conglomeratele haotice de
imagini din Şi Hams Şi Regretel devin simboluri pregnante. Din
simplă cochetărie conversaţională, sensibilitatea bărbatului la
schimbările de temperatură devine patologică (marcând evoluţia
"frigurilor" şi a delirului), iar lunga digresiune despre colivă, o
modalitate de a conştientiza dispariţia iubitei. Întregul roman
poate fi citit, de altfel, ca anamneza acestei morţi, o încercare
disperată de a se acomoda la realitatea ei. "Aberaţiile" despre
piruetele Cristinei, prezente în discurs încă de la începutul
romanului, nu sunt decât modalităţi alegorice de a descrie - şi de
a accepta - episodul morţii: sub pana calofilă a prozatorului,
femeia se aruncă de la fereastră nu din voinţă proprie, ci dintr-o
fatală pierdere a gravitaţiei în timpul dansului. Şi tocmai când
credeam că romanul evoluează spre o catastrofă totală, Matei
Florian îşi ambiguizează din nou, prin alegorie, naraţiunea. De
fapt, nu atât îmbinarea de fantasy şi horror e importantă în Şi
Hams Şi Regretel, cât revelarea primului în miezul ultimului şi
invers. Deşi patetic, splendid (citabil în întregime) e capitolul
final al romanului, care descrie moartea protagonistului ca formă
de accedere la lumea transcendentă a Piticului Alb. Bărbatul moare
în zorii unei zile luminoase şi eterne, păstrând în auz ecoul celui
mai firesc salut, dar care consfinţeşte reconcilierea de dincolo:
"Bună dimineaţa".
Păcat doar că delirionismul lingvistic nu se resoarbe total în
motivaţia adâncă a ficţiunii. Dacă va şti să-l gestioneze superior
în următoarea carte, Matei Florian poate deveni unul dintre cei mai
puternici prozatori de azi. Spre deosebire de livrescul minimalist
al lui Filip Florian, un scriitor deja sigur pe stilul său dar
destul de liniar, cel al lui Matei e mai stratificat: are, adică,
un potenţial de gravitate metafizică ce merită pus în valoare.
Alex Goldiş (n. 26 aprilie 1982, Arad) - critic şi istoric literar, redactor al revistelor Cultura şi Vatra. Doctor în filologie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o teză despre critica românească postbelică. A publicat aproximativ 150 de cronici literare şi eseuri în: Cultura, Vatra, Bucureştiul cultural, Echinox, Tribuna, Steaua, Cuvântul etc. Prezent în volumele colective: Horea Poenar (coord.), Dicţionar Echinox, 2004; Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; Sanda Cordoş (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu, 2009.