10.000 de euro de la stat pentru tinerii care vor să-şi facă o afacere
Persoanele care au până la 35 de ani şi care nu au deţinut
niciodată o firmă sau acţiuni într-o altă firmă şi care vor să
debuteze în afaceri vor primi garanţii de stat pentru a obţine
credite şi ajutoare de stat nerambursabile în valoare de maximum
10.000 de euro, potrivit unei ordonanţe care urmează să fie
adoptată miercuri în şedinţă de guvern.
Andreea Paul (Vass), consilier al primului-ministru spune că firma
care urmează să se înfiinţeze trebuie să aibă un asociat unic sau
cel mult cinci asociaţi, toţi debutanţi în afaceri.
"Facilităţile propuse de ordonanţa de urgenţă implică un ajutor
financiar nerambursabil de maximum 30% din valoarea proiectului,
dar nu mai mult de 10.000 de euro. Pentru restul de bani necesari
există două opţiuni: fie vine cu resurse proprii, fie are nevoie de
un credit bancar. Pentru a facilita accesul, statul va garanta
maxim 80% din valoarea creditului, dar nu mai mult de 80.000 de
euro."
De asemenea, debutanţii vor fi scutiţi şi de la plata taxelor
pentru operaţiuni efectuate de ONRC, respectiv 200 de lei. O altă
facilitate o constituie scutirea de la plata CAS-ului datorat de
angajator pentru maximum patru salariaţi.
"Pentru a obţine aceste facilităţi, tânărul debutant are câteva
obligaţii: proiectul de investiţii să fie bancabil, să angajeze
minimum doi salariaţi, să reinvestească cel puţin 50% din profitul
obţinut şi să depună semestrial un raport de progres la Agenţia
pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri
(ANIPPIMM), autoritate care se află în subordinea Ministerului
Economie şi care care va asigura managementul şi implementarea
proiectului", spune consilierul primului-ministru.
Tinerii antreprenori pierd facilităţile şi returnează integral
către stat finanţarea dacă timp de trei ani vinde sau cesionează o
parte din acţiuni altor persoane decât unor tineri debutanţi.
Prioritare la finanţare vor fi proiectele care vizează activităţi
productive şi sunt excluse afacerile gen intermedieri financiare,
consultanţă, jocuri de noroc.
"Pentru tineri orice sprijin este important şi consider că o astfel
de măsură legislativă va împrospăta piaţa. Chiar dacă este o
perioadă dificilă, tinerii îşi pot face un business dacă este bine
gândit, iar guvernanţii ar trebui, pe lângă această măsură, să
stimuleze şi consumul", spune Dragoş Săbăreanu, partener al firmei
Glassworks, companie care produce mobilier din sticlă.
Normele de aplicare vor intra în vigoare în 15 zile de la data la
care va fi adoptată ordonanţa. Banii alocaţi de la bugetul de stat
pentru finanţarea tinerilor debutanţi în acest an este de 1 milion
de euro, sumă care se află alocată în bugetul Ministerului
Economiei.