Discuţiile de la Ministerul de Finanţe s-au încheiat fără rezultat, negocierile vor fi reluate joi

Ziarul Financiar 14.10.2010

Discuţiile dintre Gheorghe Ialomiţianu şi liderii sindicali s-au încheiat fără rezultat, după aproximativ patru ore, ministrul afirmând încă o dată, la ieşirea din Ministerul de Finanţe, că stimulentele trebuie acordate pe criterii de performanţă, celor care reduc evaziunea fiscală, scrie

Mediafax Business

.

"Stimulentele trebuie acordate pe criterii de performanţă, celor care reduc evaziunea fiscală, celor care au o contribuţie substanţială la realizarea veniturilor la bugetul de stat. În momentul de faţă, România este pe ultimul loc la încasări la bugetul statului, respectiv 32%, Bulgaria având 40%. Trebuie să avem criterii de eficienţă. Această instituţie trebuie restructurată, reorganizată, ca să fie o instituţie apreciată de contribuabili, pentru a nu fi în situaţia de a tăia cheltuielile instituţiilor publice şi toate instituţiile să funcţioneze în condiţii de normalitate", a susşinut ministrul de Finanţe după discuţii.

El a precizat că negocierile vor continua şi joi.