Grecia ar putea avea nevoie de noi măsuri de austeritate

Autor: Bogdan Cojocaru 19.10.2010

Guvernul elen ar putea implementa noi măsuri de auste­ri­tate pentru a atinge obiectivele privind deficitul bu­getar din 2011, apreciază comisarul european pentru afaceri eco­no­mice, Olli Rehn.
Biroul de statistică al Uniunii Europene (UE), Eurostat, a descoperit cu ocazia unei misiuni în Grecia, în septembrie, mai multe "entităţi" elene care ar trebui reclasificate ca orga­nis­me publice, ceea ce va duce la creşterea datoriei şi defi­ci­tu­lui bugetar din perioada 2006-2009, a afirmat Rehn.

Cu toate acestea, Atena men­ţine obiectivele bugetare pentru 2011, iar guvernul ar putea fi nevoit să imple­men­te­ze măsuri adiţionale de con­solidare bugetară, a adăugat comisarul european.
Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a afirmat, la rândul lui, că este prea devreme pentru a eva­lua consecinţele unei revi­zuiri a statisticilor bugetare elene.
Grecia s-a angajat să reducă deficitul bugetar şi datoria până în 2013 în schim­bul unui ajutor finan­ciar UE-FMI de 110 mld. dolari. UE şi FMI au stabilit ca obiec­tive pentru Grecia un deficit de 8,1% din PIB în acest an şi de 7,6% din PIB în 2011. Guvenul elen, mai optimist, pre­vede în proiectul de buget ca ţintă de deficit un nivel de 7,8% din PIB în 2010 şi de 7% din PIB anul viitor.
Eurostat şi-a exprimat deja, în aprilie, îndoielile legate de datele statistice anunţate de Grecia şi a indicat că deficitul bugetar din 2009, evaluat de Atena la 13,6% din PIB, ar putea fi majorat cu 0,4 puncte procentuale.