Un site de recrutare face peste 1 mil. euro din oferte de muncă în străinătate

Autor: Magraon Andreea 05.12.2010

Site-ul local de recrutare Tjobs.ro, lansat pe piaţă în urmă cu un an de doi antreprenori locali, ar putea atinge anul viitor venituri de peste un milion de euro, creşterea fiind generată de decizia companiei de a se concentra exclusiv pe segmentul anunţurilor de angajare pentru românii care îşi caută locuri de muncă în străinătate, spune Călin Ştefănescu (32 de ani), CEO-ul companiei.

"Lucram de aproape şapte ani de zile în domeniul recrutării pentru străinătate, iar în 2008 am văzut că există anumite lipsuri pe această piaţă", a declarat Ştefănescu. Iniţial, el deţinea o jumătate dintre acţiunile companiei, restul de 50% aparţinându-i lui Sebastian Niezgoda.

Structura acţionariatului se va schimba după ce o parte dintre acţiuni vor fi achiziţionate, pentru 0,5 mil. euro, de un grup de investitori străini şi Fundaţia Post Privatizare. "Grupul de investitori vor cumpăra o parte din companie", a spus Ştefănescu, fără a oferi detalii.

Ştefănescu a explicat că site-ul, care reuneşte anunţuri de la 560 de agenţii de recrutare din România, reprezentând 98% din companiile de profil existente, a fost lansat după un studiu de piaţă care a durat aproape zece luni de zile. "Ne-am dat seama că e nevoie de un astfel de proiect după ce am văzut că agenţiile de recrutare aveau nevoie de credibilitate în faţa angajatorilor străini, iar cei care aplicau pentru joburi nu aveau încredere în firmele de recrutare din străinătate", a mai spus Ştefănescu, care a adăugat că neîncrederea celor care aplicau venea cel mai des din faptul că firmele străine de recrutare cereau mulţi bani şi nu ofereau locurile de muncă dorite.

Business-ul se bazează pe abonamentele oferite agenţiilor de recrutare, taxele percepute pentru promovarea CV-urilor şi comisionul obţinut din derularea contractelor de la companiile internaţionale care angajează. Taxele plătite de români pornesc de la 100 de euro, dar pentru multe joburi nu este necesară plata acestui comision.

Compania estimează afaceri de 1,2 milioane de euro pentru anul viitor. Potrivit oficialului Tjobs.ro, site-ul oferă în fiecare lună acces la peste 21.500 de noi locuri de muncă în străinătate pentru români. Cele mai căutate domenii pentru angajare sunt construcţii , în proporţie de 16,6% şi cel medical (15,63%), se arată într-un sondaj realizat pe site-ul de recrutare.

În prezent compania are 11 angajaţi, iar în 2011 îşi va mări echipa cu încă zece persoane în domenii precum comunicare, vânzări sau tehnic.