Consultanţi: Proiecte imobiliare de 500 mil. euro vor intra în faliment sau insolvenţă anul viitor

Autor: Cristi Moga 14.12.2010

Dezvoltatorii unor proiecte imobiliare cu o valoare de aproximativ 500 mil. euro vor intra în faliment sau insolvenţă anul viitor, potrivit consultanţilor firmei Coldwell Banker Affiliates of Romania, care au contabilizat în acest an proiecte de 200 mil. euro ajunse sub incidenţa legii insolvenţei.

"Băncile şi-au format echipe specializate în domeniul executărilor silite, au avut loc cam toate discuţiile şi negocierile posibile cu proprietarii proiectelor, s-au analizat toate variantele existente, unii acţionari ai proiectelor au mai adus capital propriu însă fără succes pentru proiecte, iar acum nu mai rămâne decât calea insolvenţei sau a falimentului", spune Valentin Ilie, CEO al Coldwell Banker.

Aproximativ 15 proiecte de mari dimensiuni sunt în prezent în insolvenţă sau faliment, printre care ansamblurile de locuinţe Blue Tower şi Planorama sau centrele comerciale City Mall şi Armonia Brăila, iar reprezentanţii DTZ Echinox spuneau recent că anul viitor vor ajunge în insolvenţă şi dezvoltatorii unor proiecte de birouri.