Consumerismul în artă (I)/ de Constantin Stan
În august 1456, apărea la Mainz Biblia tipărită în două volume, cu un total de 741 de pagini şi aproximativ 2.500.000 de semne. Multiplicarea nu se depărta prea mult, nu decisiv, în orice caz, de cele mai preţioase manuscrise ale vremii, iar istoria reţine numele lui Gutenberg ca făuritor a ceea ce avea să fie considerată o revoluţie, deşi, în realitate, lucrarea fusese tipărită de Johannes Fust, fratele primarului oraşului Mainz.
Revoluţionând
tehnica imprimării - care făcea posibilă corectarea textului şi
multiplicarea lui pe aceeaşi matriţă într-un număr mare de
exemplare -, Gutenberg revoluţionează întreaga lume nu numai prin
răspândirea de texte, ci şi prin producerea lor.
In nuce, chiar
demersul său prim - tipărirea Bibliei - conţine elementele noii
filosofii, a unei noi gândiri, a unor noi mentalităţi care vor
guverna lumea în ceea ce Marshall McLuhan avea să numească "Galaxia
Gutenberg": textul/opera devine o marfă, un produs inseriabil la
care să aibă acces un public cât mai numeros.
Nu vom insista
acum asupra conjuncturii, mobilurilor şi efectelor tipăririi
Bibliei, mărginându-ne la a menţiona că multiplicarea unei opere se
produce având în vedere un public potenţial şi o intenţionalitate
precisă. Să menţionăm că tirajele nu depăşeau 200-300 de exemplare.
Ceea ce ne dă dreptul să gândim tiparul ca având mai degrabă
menirea răspândirii de idei, de creare a unui orizont de aşteptare,
de influenţare, decât de "afacere".
În triada pe care
se bazează orice sistem economic (producător - vânzător -
cumpărător) se înscrie, odată cu posibilitatea multiplicării ei în
cât mai multe exemplare - rapid şi cu costuri relativ suportabile
la început şi apoi din ce în ce mai mici, ceea ce înseamnă un număr
de exemplare cât mai mare - şi cartea, dar cu nuanţările impuse de
specificitatea produsului, adică aşezând opera în centrul
preocupărilor.
Sistemele
economice pot fi definite şi înţelese în funcţie de accentul pus,
de-a lungul vremii, pe unul dintre cei trei termeni; producătorul a
fost centrul lumii economice până în perioadele premoderne,
vânzătorul este pionul principal în sistemul economic clasic,
capitalist să-i zicem, al pieţei, cumpărătorul este factorul
determinant, "regele" timpurilor moderne, al societăţii de consum.
Dacă în cercetarea ştiinţifică, producătorul (adică autorul) nu a
fost preponderent în atenţia studiilor (preferându-se analiza
produsului, a vânzătorului şi a cumpărătorului), observăm azi că,
racordată sistemului
de gândire economic, cercetarea literară are în centrul atenţiei
cumpărătorul. Este o încununare a şase
secole de tipar, de transformare a "inefabilului" în marfă. În
epoca zisă a consumerismului, literatura de consum nu este numai o
etichetă, împrumutată prin similitudine, ci o realitate de care
trebuie să ţinem seama, pe care trebuie să o cercetăm, stabilindu-i
elementele de identificare, deconspirându-i mecanismele de
producere, vânzare şi valorizare socială, analizând efectele sale
asupra publicului, autorului, operei artistice în
sine.
Din literatura de
consum noi vom decupa doar producţia de texte aparţinând vedetelor,
adică acelora care şi-au căpătat o notorietate într-un alt domeniu
decât cel al literaturii. În acest moment al demonstraţiei noastre
nu este relevant dacă notorietatea e rod al performanţei sau al
unor pre-fabricate, conjuncturi sau mode ale vremii. Pentru a
simplifica demersul, vom considera vedeta drept acea persoană care
polarizează atenţia unui public foarte larg într-un anume moment.
Vom reţine, aşadar, cărţile Mihaelei Rădulescu sau Andreei Marin,
dar nu şi "Jurnalul" Oanei Pelea, ale lui Mihai Găinuşă, dar nu şi
pe cele ale lui Dan Puric.
Mecanismul
multiplicării unui original este o condiţie esenţială a economiei
de piaţă şi are ca motor consumul. Desigur, în producţia bunurilor
materiale multiplicarea este o necesitate aproape obiectivă -
creşterea populaţiei, corelate cu creşterea nevoilor dar şi cu
împuţinarea materiilor prime de calitate ce asigurau valoarea
produsului original şi-i confereau unicitate. Această necesitate
obiectivă este întreţinută, cultivată şi mărită, uneori
exponenţial, prin apariţia "satului global", apariţie la care a
contribuit şi tiparul. Multiplicarea bunurilor spirituale - copii
realizate pe diverse suporturi - nu se mai înscrie într-o cerinţă
chiar atât de obiectivă a publicului ca în consumul de bunuri
materiale, ci este rodul unei gândiri de tip pragmatic: arta poate
fi o marfă, ca oricare alta; are un producător, trece prin mâinile
unui vânzător spre a ajunge să fie
achiziţionată/cumpărată.
Pe parcursul
cercetării noastre, vom încerca să delimităm lectorul de
cumpărător, pornind de la ipoteza/observaţia deocamdată
nesistematizată că zecile de milioane de cumpărători ai unei cărţi
nu înseamnă zeci de milioane de cititori, că nu neapărat o nevoie
spirituală conduce la achiziţionarea unei opere (după cum numărul
de vizitatori al unui muzeu de artă nu înseamnă automat un număr
egal de consumatori, cunoscători, degustători ai operelor de artă).
Vom încerca, de asemenea, să aflăm în ce măsură literatura de
consum încurajează lectura - se bazează în promovare, în marketing
şi publicitate pe lectură sau numai pe achiziţia/cumpărarea de
produsul numit carte, poate fi un pas în calea stârnirii gustului
pentru lectură, sau, dimpotrivă, sunt potenţate elementele de
extraliteraritate care, până la urmă, transformă produsul în
altceva decât este perceput în mod obişnuit. Vom introduce aici o
realitate pe cale de a se conceptualiza, de a deveni o filosofie a
lumii în care trăim: înlocuitorul.
CONSTANTIN
STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat
al Facultăţii de Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti.
Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile
de proză i-au fost premiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din
Bucureşti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista
"Luceafărul". Premiul APLER pentru
jurnalism cultural.
Este prezent de
la primul număr, săptămânal, cu rubrica "Reportaj", în Ziarul de
Duminică.
Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.