FP continuă să scadă. Foştii proprietari, tot mai îngrijoraţi

Autori: Roxana Pricop , Andrei Chirileasa 27.01.2011

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au pierdut şi ieri 1,56%, după ce miercuri scăzuseră cu 1,46%, închizând la cotaţia de 0,63 lei/acţiune.

Tendinţa de scădere pe care s-au înscris acţiunile FP în ultimele două zile, care le-a împins tot mai departe de maximul de 0,675 lei atins marţi, la debut, este privită cu îngrijorare de foştii proprietari, care îşi văd valoarea despăgubirilor redusă.

"Preţul de la Bursă este foarte, foarte slab. Sunt dezamăgit că preţul este mic şi că alţii, care au cum­părat acţiuni de pe piaţa gri, vând acum şi îşi marchează profiturile. Franklin Templeton ar trebui să intervină şi să răscumpere acţiuni de la foştii proprietari pentru a le oferi posibilitatea de a-şi încasa despăgubirile, şi nu de la speculatori care au cumpărat la preţuri de nimic", spune Radu Georgescu, pensionar, care deţine circa 600.000 de acţiuni FP.

Valoarea tranzacţiilor cu titluri FP a continuat să scadă, fiind ieri de 24,5 mil. euro, sub nivelul de 33 mil. euro de miercuri.

În primele trei zile, tranzacţiile cumulate cu acţiuni FP au depăşit 100 mil. euro. La preţul de 0,63 lei/acţiune, titlurile FP au un discount de 43% faţă de valoarea activului net de la finele lunii decembrie, mai mic decât în cazul SIF-urilor, care se tranzacţionează la un discount mediu de 50%.

Ieri au debutat şi tranzacţiile cu derivate pe acţiunile Fondului Proprietatea la BVB şi la Sibex, contractele futures scadente în martie fiind cotate foarte aproape de preţul de pe Bursă. La Sibex s-au tranzacţionat peste 630 de contracte, faţă de 31 la BVB.