„Nu mulţi dintre noi au avut şansa să fie orfani”/ de Daniel Nicolescu

Acest aforism (dureros?, şugubăţ?) al lui Jules Renard figurează pe banderola roşie care înconjoară volumul "Une histoire des parents d'écrivains" ("O istorie a părinţilor de scriitori", foto 1). Un text antrenant, picant, uşor de citit, ca o bârfă cordială, fără sinuozităţi psihologizante, care ne dezvăluie relaţiile adesea complicate pe care unii dintre marii autori francezi le-au avut cu părinţii şi rudele apropiate.

Autorii lui sunt Anne Boquel şi Etienne Kern, tineri absolvenţi de litere; ea predă la Universtitatea IV Sorbonne, el este profesor în ciclul hypokhâgne al unui mare liceu parizian. Cei doi se află la a doua aventură eseistică; prima s-a numit "Histoire des haines d'écrivains" ("Istoria sentimentului de ură între scriitori", foto 2) şi a avut un succes remarcabil printre amatorii de ciudăţenii biografice şi de anecdote şarmante, fapt ce i-a împins pe cei doi studioşi autori (soţ şi soţie) să recidiveze.

"Scully şi Mulder ai literelor franceze" (cum îi numeşte criticul David Caviglioli) nu încearcă să tragă concluzii, să facă statistici şi să determine o normă comportamentală a părinţilor de scriitori faţă de odraselele lor, ci doar să ne poarte în intimitatea familială, să ne lumineze parapoanele, amorurile, orgoliile, descurajările şi geloziile parentale.

Iată, luate la întâmplare şi prescurtate, câteva dintre snoavele incredibile şi atitudinile "nesănătoase", aspre sau pur şi simplu anapoda, din carte. Toate întemeiate pe documente, atent scoase din praful arhivelor şi delicios însăilate.

Generalul Léopold Hugo (mare amator de poezie) îl considera pe tânărul Victor un versificator de doi bani. Ceea ce nu a fost de natură să-l descurajeze pe titanicul autor al "Legendei secolelor".

Laure Balzac, rezumând atititudine familiei faţă de fratele ei, spunea: Honoré avea stofa unui om de geniu? Toată lumea se îndoia serios de asta...).

Jules Renard, care nu degeaba a scris "Morcoveaţă", era considerat de maică-sa "un chieur d'encre", un "cacă cerneală".

Baudelaire (cam în maniera de veşnic scăpătat a lui Mateiu) era mereu cu mâna întinsă la generăleasa Aupick, care-i torturase întreaga copilărie: "Dacă 200 de franci vă depăşesc posibilităţile, să fie măcar 150; dacă 150 înseamnă prea mult, sunt buni şi o sută; mă rog, nici nu mai contează câţi, bani, numai să fie..."

"Poulu", spune mămica lui Sartre despre fiul ei (după lectura "Cuvintelor"), "n-a priceput nimic din copilăria lui!"

Mama lui Marguerite Duras, exasperată de deraierile literare ale fiicei, afirmă sus şi tare: "Eşti făcută pentru negoţ!"

Ceea ce susţine şi Mine Gide, care, înţeleaptă şi pragmatică, îşi sfătuieşte progenitura să facă pe dracu-n patru ca să găsească "din ce să prepare o supă".

Alţii, însă, precum Théophile Gautier, Marguerite Yourcenar, Claudel sau Robbe Grillet se bucură de susţinerea necondiţionată a părinţilor.

Mămoasa doamnă Lamartine duce grija pentru literatura fiului atât de departe încât, în momentul în care acesta laudă într-un poem, rătăcit pe crestele inspiraţiei, maiestuoasa (dar imaginara) iederă care împodobea casa familiei, se apucă se planteze planta respectivă, nu care cumva să trezească cineva şi să-l prindă pe Alphonse cu mâţa-n sac.

În cele din urmă, încercaţi să vă închipuiţi o altă categorie, cea a părinţilor care citesc (uneori cu creionul în mână) ce scriu copiii lor. Uneori poate fi extrem de dureros. Iat-o pe mama lui Michel Leiris, obligată să recenzeze "Africa fantomă" şi decoperind pasajele despre coitus interruptus descrise de fiul său ca fiind cauza nevrozelor şi complexului său de castrare. Sau pe genitoarea lui Paul Léautaud descoperind, la apariţia volumului "Le petit Ami", că feciorul ei are o limpede pornire incestuoasă. Savuros, nu?

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti, Facultatea de filologie, secţia română-portugheză. Redactor principal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. A semnat mai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminică.