Opinie Yvan Allaire şi Mihaela Fîrşirotu: Îmbunătăţiţi performanţa întreprinderilor de stat prin guvernanţă corporativă, nu vă lăsaţi presaţi de politici expirate, depăşite de vreme, care cer privatizare integrală cu orice preţ

Privatizările şi dereglementările pe scară largă, inspirate de ideologia prevalentă în epoca Reagan-Thatcher, au produs rezultate amestecate. Chiar în circumstanţele cele mai favorabile, ca în cazul Marii Britanii, rezultatele au fost dezamăgitoare şi s-au soldat cu mai multe eşecuri. Căile ferate britanice sunt administrate de sectorul privat, dar subvenţionate de guvern; căile ferate franceze sunt de stat. Nu-i greu de ghicit care dintre cele două state are un sistem feroviar mai bun. Aeroporturile britanice sunt privatizate; cu toate acestea, performanţa aeroportului Heathrow este deplorabilă ( investitorii care au cumpărat acţiuni au făcut însă o grămadă de bani în momentul privatizării sale).

Remarcabilă, chiar după criza financiară, care a bătut în cuie coşciugul presupuselor virtuţi ale "pieţei libere" şi "eficienţei de piaţă", este prezenţa remanentă a unor grupări ideologice (şi indivizi cu o agendă proprie) care promovează privatizarea cu toptanul a companiilor de stat din ţările în curs de dezvoltare sau în tranziţie.

Guvernul României, la presiunea FMI-ului, conform presei din România, intenţionează să lanseze un al doilea val de privatizări pe scară largă a marilor întreprinderi de stat care au mai rămas în picioare după primul val. Una dintre cele mai spinoase privatizări este cea a Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), singura mare bancă românească comercială universală care nu se află în mâinile străinilor. CEC-ul are 3,4 milioane de clienţi, active (assets) în valoare de 3,1 miliarde de euro şi deţine cea mai extinsă reţea de sucursale; practic, din cele 1.000 de sucursale care deservesc regiunile rurale din România, CEC-ul deţine 870 ! (Roland Berger Consultants, 2010).

Guvernul României a încercat să oprească sau să amâne procesul de privatizare, în acest caz căutând modalităţi de creştere a capitalului Casei de Economii şi Consemnaţiuni, dar UE şi FMI s-au situat pe poziţia fermă că fondurile publice nu trebuie să fie îndreptate către capitalizarea CEC-ului.

Desigur, aproape toate băncile austriece, irlandeze, spaniole, germane, britanice, fie ele private sau de stat, au primit injecţii de capital (equity injections) şi credite garantate de guvernele lor a căror sursă au fost deseori fondurile de urgenţă europene şi finanţările FMI puse la dispoziţia ţărilor respective. De exemplu, băncile austriece Erste Group şi Raiffeisen Internaţional, care deţin şi controlează cele mai mari bănci din România, au primit de la statul austriac o injecţie de capital, prima de 1,22 miliarde euro, iar cea de-a doua de 1,75 miliarde.

În plus, Republica Austria garantează obligaţiunile emise de aceste bănci până la valoarea de 6 miliarde şi respectiv 10 miliarde de euro.

Să ne reamintim de asemenea că jumătate din băncile din Polonia sunt deţinute sau controlate de stat. China, India, Brazilia şi nenumărate alte state refuză să cedeze complet controlul asupra sectorului bancar în favoarea "forţelor pieţei" şi sunt încă şi mai hotărâte să nu lase sectorul bancar să intre pe mâini străine.

Chiar Canada şi Statele Unite, ţări favorabile pieţei, nu permit străinilor să le controleze băncile. În Canada, nu există control de stat al băncilor comerciale, dar niciun acţionar (sau grup de acţionari cu interese comune) nu poate deţine mai mult de 10% din acţiunile cu drept de vot emise de o bancă, iar investitorii străini, luaţi la un loc, nu pot deţine mai mult de 20% din acţiuni cu drept de vot! Iar Canada este cunoscută a avea cel mai bun sistem bancar din lume, unul dintre puţinele care au rămas neatinse de furtuna financiară din anii 2007-2008.

Care sunt soluţiile pentru CEC?

În primul rând, Guvernul român trebuie să declare: CEC-ul nu va fi privatizat în totalitate. În măsura în care profitul nedistribuit nu-i va permite băncii să-şi mărească destul de repede gradul de capitalizare pentru a îndeplini standardele internaţionale (Basel III), Guvernul ar trebui să privatizeze în mod parţial CEC-ul şi numai atât cât să-i permită o capitalizare adecvată. Acţiunile sale trebuie să fie listate la bursă.

Guvernul ar trebui să stipuleze că doar cetăţenii români şi entităţile în proprietatea românilor vor fi autorizate sa deţină acţiuni la CEC.

Dar să fie clar: alternativa la completa privatizare este o mai bună guvernanţă corporativă a întreprinderilor de stat şi a celor aflate sub controlul statului.

Peste tot în lume, guvernele caută să îmbunătăţească guvernanţa corporativă a întreprinderilor lor de stat. Când luăm în consideraţie avantajele şi dezavantajele companiilor privatizate faţă de companiile de stat, balanţa se apleacă în favoarea celor de stat cu condiţia ca acestea din urmă să fie bine guvernate. O companie de stat bine guvernată şi bine gestionată oferă beneficiile eficienţei ei tuturor cetăţenilor unei ţări, nu numai acţionarilor ei.

Din cele 100 de mari companii canadiene (după cifra de afaceri), 13 sunt de stat. Dintre cele mai mari companii din lume, pe baza valorii acţiunilor lor la bursă, la sfârşitul anului 2010, patru sunt întreprinderi de stat de tip hibrid, operând în domeniul energiei în China, Rusia şi Brazilia. La Forumul Economic Mondial de la Davos, ediţia 2011, reprezentanţii Chinei şi Indiei şi-au manifestat pe faţă dispreţul faţă de modelul economic neo-liberal atât de drag unor state occidentale şi promovat cu o fervoare înduioşătoare de către grupările ideologice neo-liberale. Bineînţeles însă că toate guvernele inteligente ştiu că trebuie să îmbunătăţească guvernanţa întreprinderilor lor de stat.

Iată exigenţele la care ar trebui supuse întreprinderile de stat pentru a le îmbunătăţi guvernanţa şi a asigura viabilitatea şi eficienţa lor.

1. Oricând este posibil, deschideţi piaţa competiţiei; întreprinderile de stat fiind nevoite să intre în competiţie vor adopta practicile manageriale şi de guvernanţă menite să le aducă succes.
2. Transformaţi întreprinderile de stat în întreprinderi hibride în care investitorii privaţi pot să deţină o parte din capital în timp ce statul deţine controlul; o întreprindere de stat deţinută parţial de către investitorii privaţi şi care îşi listează acţiunile la bursă va trebui să respecte toate regulile şi reglementările autorităţilor pieţelor de capital. Dacă doreşte să-şi mărească şi mai mult capitalul prin emiterea de acţiuni şi obligaţiuni, va trebui să dea dovadă că operează în baza unei guvernanţe superioare.
3. În final, dacă întreprinderea de stat nu îşi îmbunătăţeşte performanţa, opţiunea privatizării poate fi reactivată.

CEC-ul poate juca un rol vital în economia României în calitatea sa de bancă deţinută sau controlată de stat. Unele programe de asistenţă financiară acordată întreprinderilor mici şi mijlocii precum şi sectorului agricol recurg la garanţii guvernamentale pentru creditele bancare. Aceste programe au fost concepute pentru a ajuta întreprinzătorii şi agricultorii români să acceseze fondurile europene destinate României sub diferitele programe de "convergenţă". Foarte puţin însă s-a realizat! Aceste fonduri importante, de ordinul miliardelor de euro, rămân nerevendicate şi necheltuite, un adevărat scandal pentru o ţară în agonie precum România.

CEC-ul ar trebui să devină, la solicitarea Guvernului, principalul motor al unui program dinamic de asistenţă financiară şi tehnică pentru întreprinzătorii şi agricultorii care solicită aceste fonduri europene.

Prin lege ("o lege a modernizării întreprinderilor de stat"), Guvernul ar trebui să oblige CEC-ul şi întreprinderile de stat să adopte cele mai perfecţionate principii şi procese de guvernanţă:

1. Guvernul ar trebui să numească un consiliu de administraţie ai cărui membri să fie în majoritate independenţi; prin "independenţă" se înţelege faptul că un membru al consiliului sau orice persoană aflată în legătură cu el nu are niciun interes personal să influenţeze deciziile respectivei întreprinderi de stat, nu primeşte recompense băneşti în afara celor anunţate public şi care i se cuvin în calitate de membru al consiliului de administraţie.
2. Orice tranzacţie între companie şi o entitate sau individ legate de consiliu sau management (related-party transactions) trebuie să fie făcută publică; acel membru al consiliului sau al managementului care are un interes într-o astfel de tranzacţie nu trebuie să participe la discuţii şi să ia decizii privitoare la tranzacţie.
3. Trebuie să fie creată o comisie de audit precum şi un comitet de guvernanţă şi etică, întreprinderile de stat trebuie obligate să accepte auditarea de către firme de audit recunoscute pe plan internaţional.
4. Trebuie să i se ceară consiliului de administraţie adoptarea unui cod de etică care să fie publicat pe site-ul de pe internet al întreprinderii şi în raportul ei anual.
5. Trebuie să i se dea consiliului de administraţie responsabilitatea de a numi şi fixa remuneraţia cadrelor superioare ale companiei, dar cu aprobarea guvernului.
6. Trebuie impusă transparenţa deplină; în mod special, întreprinderile de stat ar trebui :

- să publice un raport anual disponibil pe site-ul lor internet conţinând toate informaţiile relevante despre operaţiunile şi indicatorii lor de performanţă; de asemenea, rapoartele lor financiare trebuie verificate de firme de audit externe; raportul trebuie să mai conţină toate informaţiile despre întreaga retribuţie a membrilor consiliului şi a cadrelor superioare, expertiza şi experienţa membrilor consiliului de administraţie, statutul lor de (ne)independenţi, codul de etică sau orice tranzacţie care implică părţi legate;
- să depună raportul anual în parlament cu trei luni înainte de încheierea anului fiscal al companiei de stat; preşedintele consiliului şi preşedintele-director general(CEO) trebuie să se prezinte înaintea comisiilor de specialitate ale parlamentului pentru a răspunde tuturor întrebărilor şi problemelor legate de performanţa lor.

Mesajul nostru către Guvernul României este simplu:

- nu vă lăsaţi presaţi şi împinşi să implementaţi politici depăşite de vreme şi expirate; apucaţi-vă tare de lucru pentru a îmbunătăţi guvernanţa întreprinderilor de stat ale ţării.
- întreprinderile voastre de stat bine guvernate sunt singurele pârghii de control al suveranităţii economice şi politice a ţării care v-au mai rămas.

Aveţi o datorie fiduciară şi morală să nu le lăsaţi din mână!

Yvan Allaire este profesor academician, Ph.D. (MIT) şi preşedintele Institutului de guvernanţă a întreprinderilor private şi publice (Canada)

Mihaela Fîrşirotu este profesor, Ph.D. (Mc Gill), Facultatea de management, UQUAM (Canada)

Opiniile expuse în acest articol nu-i angajează decât pe autori