Colas trebuie să rezolve în 24 de zile problemele la Cernavodă-Medgidia
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a notificat marţi compania Colas să remedieze până la 15 aprilie deficienţele constatate la construcţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, în caz contrar urmând să rezilieze contractul cu constructorul francez.
Ministrul transporturilor Anca Boagiu a declarat la începutul lunii martie că firma franceză Colas a solicitat instituţiei pe care o conduce suplimentarea valorii contractului cu opt milioane de euro întrucât traseul autostrăzii a fost schimbat. Boagiu a anunţat că instituţia ar putea rezilia acordul cu compania franceză, care a câştigat contractul de 224 milioane euro pentru construcţia tronsonului de autostradă Cernavodă-Medgidia, întrucât aceasta "refuză să lucreze".
Ea a spus în mai multe rânduri de la începutul acestui an că autostrada va fi deschisă circulaţiei în această vară, chiar dacă lucrările nu vor fi încheiate în totalitate.
Tronsonul are 20 de kilometri, iar contractul a fost câştigat de Colas în noiembrie 2008. Constructorul francez, cu venituri de 11,6 miliarde euro în 2009, este parte a grupului Bouygues, care derulează operaţiuni în industria construcţiilor, imobiliare, energie, media şi telefonie.
Compania Colas a mai efectuat lucrări de drumuri în România, cum ar fi tronsonul de autostradă Lehliu-Drajna, care face parte tot din autostrada spre Constanţa, drumul naţional Urziceni-Buzău, DN 17 Sadova-Gura Humorului-Suceava, DN 6 Caransebeş-Lugoj sau DN 21 Slobozia-Drajna.