Doar 4.500 de angajaţi şi-au ales fondul de pensie în februarie

Autor: Ciprian Botea 27.03.2011

Aproximativ 4.500 de angajaţi noi şi-au ales fondul de pensii private obligatorii (pilonul II) în luna februarie, cu 33% mai puţini decât în luna anterioară, arată datele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Ponderea celor care şi-au ales singuri fondul de pensii a scăzut luna trecută la 14% din numărul participanţilor noi, comparativ cu 27% în ianuarie. Ponderea celor care şi-au ales fondul de pensii private a fost însă mai mare decât în februarie 2010, când mai puţin de 7% din participanţii

nou-intraţi au aderat voluntar la unul dintre cele opt fonduri care activează pe pilonul II. Numărul angajaţilor care contribuie la un fond de pensii private obligatorii a crescut cu 32.700 de persoane luna trecută, dintre care mai mult de 28.000 au fost repartizate aleatoriu.

Angajaţii noi cu vârsta sub 35 de ani trebuie să îşi aleagă un fond de pensii private în primele patru luni de la obţinerea primului loc de muncă, fond în care se livrează 3% din veniturile salariale brute. La sfârşitul lui februarie, fondurile de pensii private obligatorii aveau peste 5,2 milioane de participanţi şi active de aproape 4,7 mld. lei.