Romstrade, Spedition UMB, Straco şi Euroconstruct Trading vor construi autostrăzi în vestul ţării
Constructori români precum
Romstrade (controlat de Nelu Iordache), Spedition UMB (Dorinel
Umbrărescu), Straco Grup (Alexandru şi Traian Horpos) sau
Euroconstruct Trading '98 (Dan Besciu şi Sorin Vulpescu) şi-au
adjudecat o parte dintre contractele de construcţie a celor
183 de kilometri de autostrăzi pe care Compania
Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România le-a scos
la licitaţie la finalul anului trecut.
Valoarea totală a ofertelor se ridică la 3,5 mld. lei (850 mil.
euro), în condiţiile în care estimările CNADNR arătau că aceste
autostrăzi vor costa circa
1,4 mld. euro.
Ofertele câştigătoare ale constructorilor români au fost depuse însă în consorţiu cu alte companii străine. Pe de altă parte, constructori precum Alpine (Austria) şi Strabag (Austria) au câştigat contracte pe cont propriu, fără a fi în asociere cu alte companii.
Cea mai mică ofertă câştigătoare din punct de vedere valoric este cea a asocierii Romstrade - Monteadriano Engenharia e Construcao - Donep Construct, cu o valoare de 383 mil. lei (93 mil. euro), pentru construcţia unui lot de 22,2 km din autostrada Nădlac-Arad.