Investigaţiile Concurenţei pe piaţa bancară şi cea a combustibililor, gata până în vară

Autor: Claudia Medrega 12.04.2011

Consiliul Concurenţei intenţionează să finalizeze până la jumătatea acestui an investigaţiile iniţiate pe piaţa bancară şi pe piaţa combustibililor, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei.

"Ne aşteptăm ca investigaţia privind piaţa combustibililor să fie finalizată până la jumătatea anului, după ce va trece şi pe la Comisia Europeană, vom avea reacţia lor şi apoi vom asculta şi părţile implicate. După aceea vom lua o decizie. Şi investigaţia privind piaţa bancară intenţionăm să o finalizăm până la jumătatea anului. Intenţionăm să finalizăm investigaţiile mai mari de trei ani", a spus Chiriţoiu la conferinţa de prezentare a raportului anual.

El a menţionat că singura modalitate prin care Consiliul poate să prevină anumite fapte este aplicarea unor sancţiuni suficient de mari, care să-i sperie pe cei care încalcă legislaţia. "Vom sancţiona lucruri care s-au întâmplat deja. Ni se semnalizează încălcarea legislaţiei, apoi urmează investigaţia şi apoi cazul mai stă în medie trei ani în instanţă. Nu putem să rezolvăm problemele pe termen scurt. Nu putem să fim o soluţie pe termen scurt pentru preţuri".

La sfârşitul anului 2010 erau în desfăşurare 60 de investigaţii privind posibila încălcare a legislaţiei de concerenţă, din care 10 mai vechi de 3 ani şi 6 anchete sectoriale.

Anul trecut au fost finalizate 20 de investigaţii din care 16 privind posibile încălcări ale legii de concurenţă, 2 referitoare la anliza concentrărilor economice şi 2 anchete sectoriale.