Parlamentul trebuie să numească un alt Avocat al Poporului

Autor: Mediafax 26.04.2011

Mandatul lui Ioan Muraru ca Avocat al Poporului expiră la 10 mai, dată până la care Senatul şi Camera Deputaţilor trebuie să facă altă numire, a declarat, marţi, vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru. Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să stabilească data plenului reunit al Parlamentului în care să fie numit un nou Avocat al Poporului. Prof. univ. Ioan Muraru este la al doilea mandat ca Avocat al Poporului, care urmează să expire pe 10 mai.