Românii încep să prindă gustul vacanţelor pe vase de croazieră după ce preţurile au scăzut: 7.000 de cereri

Autor: Andreea Neferu 30.04.2011

"Investim şi de altfel toţi concurenţii noştri investesc pe piaţa românească. Turismul este unul dintre sectoarele cu cel mai mare potenţial de creştere în România, chiar şi pe timp de criză, iar în 2011 estimăm că va creşte cu circa 8-9%", spune Giovanni Ponticelli, reprezentantul pentru România al MSC Cruises, una dintre cele mai mari cinci companii din lume care organizează croaziere.

Dacă se ia în calcul un preţ mediu al unei croaziere de 600-700 de euro (fără transportul din România la portul de îmbarcare) ar rezulta că românii au cheltuit anul trecut peste 4 mil. euro pentru astfel de vacanţe, potrivit unui calcul al ZF.

Ce croaziere preferă românii

Giovanni Ponticelli mai spune că românii preferă croazierele organizate în Marea Mediterană, în con diţiile în care nu este nevoie de viză, iar costurile cu transportul din România până la portul de îmbarcare sunt mai reduse.

Raportul între numărul de pasageri şi numărul de angajaţi este aproape de 2 la 1 pe vasele de croazieră. MSC Splendida spre exemplu, unul dintre cele 11 vase de croazieră din flota MSC, are o capacitate de circa 3.200 de turişti şi un personal format din circa 1.300 de persoane "Am mai fost şi în alte croaziere pe Dunăre, însă aceasta este prima pe mare în care mergem, după ce copiii noştri, care au mers într-o croazieră în luna lor de miere, ne-au recomandat să încercăm şi o astfel de experienţă", spune Geta, o româncă stabilită de zece ani în Germania. Deocamdată în România croazierele nu reprezintă una dintre principalele destinaţii de vacanţă ale turiştilor români, dar în ultimii ani au început să aibă mai multă priză şi în rândul acestora.

Pe de altă parte, majoritatea turiştilor MSC vin din ţări precum Italia, Germania, Spa nia sau Franţa. "Americanii preferă vasele americane", arată Ponticelli.

Unu din şapte români ar vrea să meargă pe un vas de croazieră

Un studiu realizat în 2010 de agenţia de turism Aerotravel Lufthansa City Center, cu o marjă de eroare de plus/-5%, a relevat faptul că 81% dintre români nu au fost într-o croazieră, 73% vor să meargă şi 98% dintre cei care au avut o asemenea experienţă vor să o repete.

Croazierele încep treptat să nu mai fie numai apanajul milionarilor sau al pensionarilor "avuţi", după ce criza i-a forţat pe operatorii de croaziere să mai taie din preţuri, astfel încât să nu-şi piardă clienţii şi, mai mult, să atragă o serie de alţi potenţiali turişti.

Spre exemplu, un sejur de 7 zile în luna mai pe MSC Splendida, considerat al optulea cel mai luxos vas de croazieră din lume, începe de la 499 euro de persoană, într-o cabină interioară, şi ajunge la aproape 800 de euro de persoană, într-o cabină exterioară cu balcon.

Preţul nu include însă transferul din România până la portul de îmbarcare, astfel că se mai adaugă alte câteva sute de euro, în funcţie de mijlocul de transport ales.

În prezent, cele mai mari companii de croazieră din lume sunt Carnival Corporation, Royal Caribbean Cruises, Star Cruises, MSC şi Louis Cruise Lines.