Codul muncii 2011: actualizările au intrat în vigoare

Autor: Adelina Mihai 02.05.2011

Codul muncii actualizat include moddificări care vizează în mod special aspecte legate de prelungirea perioadei de probă, a contractelor temporare de muncă şi a contractelor pe perioadă determinată de timp, dar şi majorarea sancţiunilor aplicare angajatorului pentru munca la negru.

Codul muncii actualizat pe 2011 a fost modificat anul aceasta pentru a doua oară în aproape patru decenii. În 2003, Codul muncii era înlocuit pentru prima oară după 30 de ani, iar modificările de atunci au generat dispute pentru că se considera că legislaţia este favorabilă angajaţilor.


CODUL MUNCII 2011: Vedeţi aici cele mai importante modificări ale legislaţiei


Principalele modificări aduse Codului muncii sunt prelungirea perioadei de probă, prelungire contractelor temporare, dar şi introducerea unor sancţiuni mai aspre, cum este închisoarea pentru munca la negru.
Proiectul de modificare a Codului muncii a fost elaborat de Consiliul Investitorilor Străini (CIS), o asociaţie care reuneşte peste 100 dintre cele mai puternice companii private, cu afaceri de 36 de miliarde de euro în 2009. Guvernul speră că noul cod al muncii va crea 90.000 de locuri de muncă şi va creşte rata de ocupare.


Rata de ocupare din România - raportul dintre numărul total de persoane apte de muncă şi numărul de angajaţi care lucrează legal - este de 58,6%, ceea ce înseamnă că numai 4,5 - 5 milioane de români dintre cei 8 milioane apţi de muncă lucrează cu forme legale.