Ernst&Young a fost numită pentru al şaselea an auditor financiar al BCR

Autor: Razvan Voican 15.05.2011

Ernst&Young (E&Y), una dintre cele patru mari case internaţionale de audit, a fost numită pentru al şaselea an la rând auditor financiar al BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, conform hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor de la sfârşitul lunii aprilie. De asemenea, AGA a "recomandat" numirea aceleiaşi firme ca auditor şi pentru celelalte entităţi din grupul BCR.

Ernst&Young auditează şi situaţiile financiare al băncii-mamă, Erste Group.

Comitetul executiv al băncii a fost împuternicit să negocieze preţul şi termenii contractului pe 2011, acesta urmând a fi supus apoi aprobării Consiliului de Supraveghere.

E&Y auditează cifrele BCR din 2006, după ce în 2004 şi 2005 contractul fusese încredinţat rivalilor de la KPMG. Anterior, în perioada 2001-2003 situaţiile financiare fuseseră analizate şi certificate de către PricewaterhouseCoopers.

Auditarea unui gigant local ca BCR reprezintă unul dintre cele mai râvnite contracte de audit de pe piaţa locală.

În 2010, banca a cheltuit 3,2 mil. lei (765 mil. euro) cu onorariile de audit financiar percepute de E&Y, în scădere cu 17% faţă de nivelul din 2009.