Spitalele şi medicii de familie pot angaja absolvenţi de medicină care nu au promovat examenul de Rezidenţiat

Autor: Ioana David 24.05.2011

Spitalele şi medicii de familie pot angaja începând de astăzi absolvenţi ai facultăţilor de medicină care nu au promovat examenul de Rezidenţiat, un ordin al Ministrului Sănătăţii cu aceste prevederi fiind publicat în Monitorul Oficial. Noua reglementare se aplică începând cu absolvenţii promoţiei 2005.

"Medicii cu competenţe limitate îşi vor desfăşura activitatea sub supravegherea unui medic specialist sau primar, conform fişei postului, nominalizat de managerul unităţii sanitare, respectiv de titularul cabinetului individual de medicină de familie", se arată într-un comunicat al Ministerului.

Potrivit instituţiei, în 2010 peste 350 de absolvenţi nu au reuşit să promoveze examenul de rezidenţiat, iar în ultimii cinci ani numrul acestora s-a ridicat la peste 1.000.

"Salarizarea medicilor cu competenţe limitate se va face la nivelul funcţiei de medic stagiar, în condiţiile legii. Fondurile necesare în acest sens se vor asigura de către unitatea sanitară", se mai arată în comunicat.

Salariul unui mediu stagiar începe de la 1.400 de lei (brut) iar veniturile nete al medicilor rezidenţi sunt de peste 897 de lei.