Despre aflarea în treabă cu seninătate/ de Daniel Nicolescu

Îmi amintesc, cu sentimente aliniate la graniţa dintre duioşie şi amuzament, o imagine evocată (de Eugen Barbu, mi se pare) într-un articol de gazetă: după finala Brazilia-Italia, din cadrul campionatului mondial de fotbal desfăşurat în Mexic, în 1970, s-a dezlănţuit, după triumful echipei favorite, isteria suporterilor cariocas. Confeti, artificii, dar mai ales delir sonor: trompete, păcănitori, zbierete, megafoane (Vitóooooooooooooria!), samba udată cu cachaça. În cacofonia generală, un bătrânel smead, cu un zâmbet înţepenit în colţul gurii fără dinţi, încerca să contribuie la infernul decibelic agitând o cutie de chibrituri. O aflare în treabă simpatică, căci pornită din entuziasm. Chiar dacă entuziasmul era senil.

O altă aflare în treabă cu iluzie participativă: îmi povestea un prieten (ce deţinea, prin rubedenii, informaţii de la faţa locului), că, în zilele revoluţiei din decembrie, într-un orăşel de pe Valea Prahovei, nişte mari caractere locale, aflând că dictatorul şi-a luat zborul, s-au adunat eroic în faţa primăriei şi au început să zăngăne din chitări, îngânând versuri patriotice anflamate. Aflarea în treabă avea, şi aici, un aer respirabil, căci mocnea de bune sentimente. Chiar dacă manifestate neghiob şi incongruent.

Tot neiritantă, în aceeaşi gamă a neroziei benigne, mi s-a părut, recent, aflarea în treabă a deputatului Victor Socaciu, care a propus ca filmele străine să fie de-acum înainte dublate în limba română. A făcut-o, sper eu, nu din grijă pentru năpăstuita limba română, ci nutrind bune sentimente faţă de colegii actori, cărora credea că le va putea oferi o sursă mai harnică de venituri.

Ciudată mi s-a părut mai degrabă sufocarea cineaştilor şi jurnaliştilor la aflarea iniţiativei legislative: nu indignare măruntă, nu bătăi blânde pe umărul omului care nu prea ştie ce face, sau care face ce face doar ca să nu zică şefu' că nu face nimic, ci tunete şi vituperări alarmate. Unii s-au grăbit să-i facă trubadurului-deputat dosar de cadre şi să-i numere ieşirile la rampă în Parlament, alţii să tocmească complicate sau băşcălioase schelării de argumente potrivnice, iar alţii - mă refer aici, cu precădere, la Irina Margareta Nistor -, să vorbească despre analfabetismul pe care l-ar antrena aplicarea ideii (?!) lui Victor Socaciu. Nu că n-ar avea dreptate, ferească Mama Domnului (cum am auzit eu într-o traducere "simultană" făcută în căşti, la filmul lui Annaud "Le Nom de la Rose"), dar venind din partea domniei sale (o bună traducătoare, de altfel, şi o persoană cu largi şi bine actualizate cunoştinţe în domeniul cinematografic), adică a principalului antreprenor de dublaje pe o singură voce puţin înainte şi mult după 1989, şi aia (vocea) de Tin Man, lucrul sună cel puţin bizar.

Un lucru mi se pare sigur: în vacarmul general - criză economică, pauperitate galopantă, alegeri iminente - şi în cel particular al culturii noastre - se desfiinţează edituri, cad lanţuri de librării, jurnalele culturale abia mai respiră - iniţiativa dlui deputat seamănă cu agitarea unei cutii de chibrituri. Sau, ca să fim în ton cu profilul profesional socacian, cu un tremolo de ghitară pe versurile: "Găteşte-te degrab', Miţule, şi...haişi noi pe larevuluţie!"

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti, Facultatea de filologie, secţia română-portugheză. Redactor principal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. A semnat mai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminică.