Moscova, un ideal sonor/ de Virgil Oprina

Autor: Virgil Oprina 02.06.2011

Filarmonica din Moscova a susţinut la Ateneu două concerte. Au fost două evenimente care, luate în ansamblu, au fost o încântare spirituală şi un duş rece în acelaşi timp

Încântător a fost nivelul artistic şi mesajul cultural, pentru ca duşul să vină de la raportarea inevitabilă la situaţia socio-culturală şi morală a zilelor noastre. Titlul articolului necesită o explicaţie. Iar aceasta se găseşte în idealul sonor în care s-au format generaţiile de muzicieni activi din România. Formaţi pe principiile de performanţă ale şcolii ruseşti, muzicienilor şi prin extensie publicului românesc li s-a indus un ideal sonor de sorginte romantică, cu sonorităţi pline, puse sub semnul unei estetici interpretative pline de temperament. Pasajele de virtuozitate sunt atacate în forţă, părţile lente exhibă un sentimentalism care, chiar dacă oarecum diluat faţă de cel rusesc, particularizează o bogăţie de pasiuni tipice balcanilor. Mai puţin rafinat, interiorizat, detaliat, discursul sonor este poate mai puţin profund, dar mai frust şi mai ardent în datele lui emoţionale esenţiale.

Acesta a fost şi cazul sonorităţilor muzicienilor Filarmonicii din Moscova. O senzaţie care transcende nostalgia celor născuţi până în anii '80 a impresionat - aşa cum de altfel continuă să o facă pe toate meriadianele lumii - publicul de toate vârstele şi condiţiile, de la cei aflaţi la primele contacte cu muzica simfonică şi terminând cu cei mai experimentaţi melomani sau specialişti.

Pentru a fi şi mai sugestiv, am să fac o comparaţie între idealul sonor al publicului românesc şi gustul bomboanelor Bucuria, care se mai fabrică în Republica Moldova. Acestea au exact gustul bomboanelor noastre de acum mai bine de douăzeci de ani (fiindcă în ultimii ani nu se mai găseau), cu care, aşa cum se întâmplă şi cu idealul sonor "made in USSR" nu ne mai întâlnim decât prin intermediul unor importuri întâmplătoare. Şi pentru că gustul este prin excelenţă subiectiv, am să mai spun doar că în cazul bomboanelor diferenţa este totuşi mai mică decât în cazul unei întâmplătoare comparaţii dintre orchestrele care, de altminteri, îşi vor vizita reciproc capitalele.

Pentru că Filarmonica din Bucureşti are onoarea să deschidă cea de a 6-a ediţie a "Festival World Symphony" în seara de 3 iunie, la Sala Coloanelor din Moscova, cu un program compus din Simfonia I de Beethoven şi Simfonia a II-a de Enescu. Al doilea concert al Filarmonicii noastre e programat în cel mai estic oraş al Europei, Perm, unde, ca şi la Moscova sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, orchestra din Bucureşti interpretează Concertul românesc de Ligeti, Preludiile de Liszt si Simfonia a II-a de Enescu.

Sperăm ca acolo, departe, în Rusia, instrumentiştii, artiştii, oamenii din Filarmonica "George Enescu" din Bucureşti să aibă forţa de a se ridica deasupra vremurilor de acasă, onorând astfel idealul sonor în care s-au născut şi s-au format ca muzicieni. Dacă vor fi reuşit acest lucru, îl vor şti doar ei, în forul lor interior şi... publicul.

Exemplul a fost dat cu brio de prezenţa ruşilor la Bucureşti, mai ales în prima seară când tempo-urile dirijorului Yuri Simonov au concretizat o viziune dirijorală perfect articulată, argumentată şi susţinută cu strălucire fie că a fost vorba depre Simfonia a XI-a "Din Lumea Nouă" de Dvorak, "Pasărea de foc" de Stravinski, sau "Moartea Isoldei" de Wagner, de nişte instrumentişti care - asemenea bomboanelor moldoveneşti - ne aminteau de membrii Filarmonicii "George Enescu" de acum 30 de ani.

VIRGIL OPRINA (n. 1964) lucrează ca operator imagine de televiziune din 1990 şi este jurnalist free-lancer de televiziune şi corespondent Thompson Reuters din 1996. Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică are de asemenea şi un master în muzicologie, fiind în prezent doctorand la aceeaşi facultate. Scrie critică muzicală din 1995 adunând sute de articole publicate în reviste sau secţiuni culturale ale cotidianelor din România, pe site-uri culturale, îmbinând activitatea publicistică şi de realizator de documentare, reportaje şi corespondenţe de televiziune, cu aceea de interpret de muzică contemporană sau blues.