Mega Image ridică miza pe supermarketuri şi vine cu încă 50 de milioane de euro
Retailerul Mega Image, ce deţine pe piaţa locală supermarketurile Mega Image, magazinele de tip discount Red Market şi magazinele de proximitate Shop & Go, va investi 50 de milioane de euro în acest an în dezvoltarea operaţiunilor de pe piaţa românească.
Suma include atât deschiderile de magazine noi, rebrandingul şi modernizarea celor deja existente, cât şi construcţia unui depozit de 40.000 de metri pătraţi în Popeşti-Leordeni. Lucrările la acest depozit au început de anul trecut, astfel că în bugetul de investiţii din acest an este inclusă doar o parte a sumei totale necesare.
Mega Image va miza şi în acest an pe expansiune, astfel, dacă până acum au fost deschise opt magazine, până la finalul anului vor fi inaugurate alte 15 unităţi, reţeaua urmând a ajunge la un total de 94 de magazine. Compania accelerează astfel expansiunea la 23 de unităţi faţă de 21 anul trecut.
Belgienii vor miza în special pe deschiderea de supermarketuri Mega Image, care vor fi amplasate în Bucureşti sau la periferia Capitalei.
În prezent Mega Image operează în România 66 de supermarketuri Mega Image, 11 magazine de tip discount Red Market şi două magazine de tip convenience Shop & Go. Până la finalul anului compania va rămâne cu două branduri, magazinele Red Market urmând a fi rebranduite în Mega Image. Reprezentanţii companiei spun că preferă să rămână cu acest brand pentru că va fi mai uşor de gestionat. "Începând din acest an magazinele Red Market vor începe să fie operate sub brandul Mega Image, păstrându-se însă în interior conceptul de discount supermarket, cu uşoare ajustări", spun reprezentanţii Mega Image fără a da detalii despre ce ajustări este vorba.
Mega Image este al doilea retailer care a decis să reducă numărul de branduri de pe piaţa locală, după Carrefour, care a rebranduit supermarketurile Carrefour Express în Carrefour Market. Reprezentanţii retailerului Mega Image spun însă că brandul Shop & Go, creat anul trecut, va rămâne în continuare în funcţiune, fără a da detalii despre deschiderea de noi unităţi sub acest brand.
Retailerul Mega Image spune că va investi în acest an şi în modernizarea a zece supermarketuri, fără a preciza suma investită. Şi grupul german Rewe, proprietarul celor 55 de supermarketuri Billa, va investi în acest an circa 12,5 mil. euro în remodelarea a opt dintre magazinele reţelei, potrivit calculelor ZF care au la bază numărul de magazine şi investiţia medie per magazin anunţate de companie. Investiţia per magazin este de circa 1,5-1,6 mil. euro.
Mega Image a obţinut în 2010 venituri de aproximativ 1 miliard de lei (238 mil. euro), valoare ce include TVA, în creştere de la 612 mil. lei (144 mil. euro) în 2009.