Turcii de la Garanti aduc plata în rate şi pentru asigurarea locuinţei

Autor: Liviu Chiru 22.06.2011

Garanti Bank, filiala locală a unuia dintre cele mai mari grupuri financiare din Turcia, extinde facilitatea de plată în rate fără dobândă şi pentru asigurările de locuinţe, în cadrul unei campanii care se va derula până la jumătatea lunii iulie.

"Oferta este valabilă pentru orice tip de asigurare de locuinţă, obligatorie sau opţională şi se aplică plăţilor efectuate cu cardul de credit Bonus Card la orice companie de asigurări, indiferent de terminalul POS utilizat", spun reprezentanţii băncii. În acest caz, numărul de rate este stabilit la trei.

Garanti are în portofoliu peste 110.000 de carduri de credit, care îi asigură o cotă de piaţă de circa 6% pe acest segment.