Raiffeisen şi-a învăţat bancomatele să vândă coduri de reîncărcare pentru cartele telefonice

Autor: Liviu Chiru 22.06.2011

Raiffeisen Bank, a treia bancă locală după activele deţinute, a instalat în reţeaua de bancomate o aplicaţie care permite reîncărcarea cartelelor preplătite ale marilor operatori de telefonie mobilă - Cosmote, Orange sau Vodafone.

"Serviciul nu implică niciun fel de cost suplimentar pentru client, cu excepţia tarifului de reîncărcare percepute de operatorul de telefonie mobilă", spun reprezentanţii băncii. Serviciul este disponibil doar pentru clienţii care utilizează carduri de debit sau de credit emise de Raiffeisen Bank la bancomatele băncii.

Raiffeisen operează o reţea de peste 1.000 de bancomate şi are în portofoliu 1,3 milioane de carduri de debit şi circa 300.000 de carduri de credit.