Radio Deutsche Welle renunţă la licenţa din Bucureşti şi încetează emisia în limba română la 1 iulie
Radio Deutsche Welle a renunţat la licenţa audiovizuală pe care
o deţinea în Bucureşti şi va înceta să emită în limba română pe 1
iulie, a declarat pentru MEDIAFAX Horaţiu Pepine, care a fost
corespondent permanent la Bucureşti al postului de radio.
Singura licenţă audiovizuală Deutsche Welle în România, cea din
Bucureşti, a fost cedată de către societatea H.Pepine Media SRL, al
cărei asociat unic este Horaţiu Pepine, către Patriarhia
Română.
În mod concret, solicitarea societăţii H.Pepine Media SRL de cedare
a licenţei pentru radio Deutsche Welle, care emite pe 88,5 FM,
către Patriarhia Română şi schimbarea denumirii Deutsche Welle în
Radio Trinitas a fost aprobată în şedinţa de marţi a Consiliului
Naţional al Audiovizualului (CNA). H.Pepine Media SRL deţinea
licenţa din Bucureşti a Deutsche Welle din anul 2004.
Contactat de MEDIAFAX, Horaţiu Pepine a declarat că decizia
închiderii serviciului în limba română al postului de radio
Deutsche Welle a fost luată în luna ianuarie.
"Nu s-a întâmplat dintr-o dată. Radio Deutsche Welle urma să iasă
din România încetul cu încetul. S-a observat că nu mai este nevoie
de existenţa posturilor de radio străine în limba română. Se
încheie un ciclu istoric", a spus Horaţiu Pepine.
El a făcut referire şi la faptul că BBC World Service a renunţat la
serviciul în limba română. Totodată, Horaţiu Pepine a spus că
emisia postului de radio Deutsche Welle Bucureşti va înceta la 1
iulie.