Creditorii Greciei ar putea fi dispuşi să rişte intrarea ţării într-un default controlat

Autor: Vlad Popescu - Mediafax 07.07.2011

Creditorii Greciei ar putea fi dispuşi să rişte intrarea ţării în default (incapacitate de plată) în mod planificat şi controlat, pentru a rezolva criza datoriilor de stat, a declarat directorul general al International Institute of Finance (IIF), Charles Dallara, citat de Bloomberg.

"Unele agenţii de rating au ajuns la concluzii care implică default selectiv. Nu cred că o perioadă temporară de default selectiv este neapărat cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla", a afirmat el într-un interviu pentru Bloomberg Television.

IIF este cel mai mare grup internaţional de lobby al instituţiilor financiare, cu peste 420 de bănci şi companii membre, din 70 de ţări. Printre membrii organizaţiei se regăsesc multe dintre cele mai mari bănci şi instituţii financiare din lume.

Comentariile lui Dallara contrastează cu opoziţia vehementă a Băncii Centrale Europene (BCE), Uniunii Europene şi chiar a Greciei faţă de posibilitatea intrării statului în default.

Totodată, poziţia IIF capătă şi mai multă greutate în contextul redeschiderii, de către Germania, a discuţiei privind un posibil bond swap care să prelungească maturitatea obligaţiunilor de stat greceşti.

Germanii renunţaseră cu două săptămâni în urmă la această propunere, după ce a fost respinsă categoric de BCE.

Dallara a participat miercuri la Paris la o întâlnire cu reprezentanţii a 20 de bănci şi companii de asigurări, unde au fost examinate propuneri privind rostogolirea datoriilor ajunse la scadenţă ale Greciei în noi titluri.

Discuţiile au atins şi planul propus săptămâna trecută de băncile franceze, de a rostogoli 70% din datoriile Greciei care vor ajunge la scadenţă până la mijlocul anului 2014 în noi obligaţiuni cu maturitatea de 30 de ani, emise de guvernul elen şi garantate de statele cu rating AAA din zona euro. Agenţia de evaluare S&P a avertizat la începutul acestei săptămâni că planurile propuse de Franţa în vederea rostogolirii datoriilor Greciei ar conduce la declararea default-ului selectiv.

Moody's a retrogradat ulterior ratingul Portugaliei în categoria "junk", determinând creşterea semnificativă a randamentelor obligaţiunilor statelor de la periferia zonei euro.

Poziţia dură a agenţiilor de rating nu a determinat Germania să dea înapoi, Berlinul cerând în continuare ca investitorii privaţi să-şi asume o bună parte din povara ajutorului financiar extern de care are nevoie Grecia.

"Piaţa a considerat încă de la început că uitarea unor datorii va fi inevitabilă, iar acum sperăm ca orice restructurare, indiferent cum se va numi, să nu conducă la contagiune şi la o prăbuşire globală a pieţelor financiare. Situaţia arată tot mai mult ca un default adevărat", comentează Chris Rupkey, economist şef la Bank of Tokyo - Mitsubishi UFJ din New York.

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, a declarat miercuri la Berlin că există "multe argumente în favoarea alternativelor" la propunerea băncilor franceze, deoarece a devenit clar că agenţiile de rating vor declara default dacă va fi aplicat un astfel de plan.

UE, BCE şi guvernul elen doresc să evite cu orice preţ intrarea Greciei în incapacitate de plată, chiar şi pe termen scurt.

"Menţinem obiectivul nostru şi continuăm să colaborăm cu sectorul privat şi cu partenerii din Eurogroup pentru o schemă de implicare a creditorilor privaţi care să contribuie semnificativ la noul program (de finanţare externă - n.r.) al Greciei, evitând un default selectiv", a declarat purtătorul de cuvânt al UE pe probleme economice, Amadeo Altafaj.

Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a avertizat în luna iunie că impunerea unei participări obligatorii a sectorului privat la noul pachet de bailout al Greciei ar fi "o greşeală enormă" pentru zona euro.

BCE a indicat însă ca ar putea accepta un plan care să presupună implicarea voluntară a sectorului privat, însă Trichet a afirmat că banca centrală a zonei euro nu este dispusă să rostogolească propriile creanţe greceşti în obligaţiuni cu maturitate mai îndelungată.

Davod Owen, director general al Jefferies International Londra, a spus că investitorii pariază că Trichet va continua măsurile de susţinere a băncilor elene indiferent de ratingul de credit al Greciei.

"BCE poate face scandal dar trebuie să continue să pompeze lichiditate, sau sectorul bancar grecesc se va prăbuşi şi ne vom confrunta cu contagiune. Trichet nu va dori să fie ţinut minte ca unul dintre cei care au contribuit la un dezastru absolut, deci nu este o ameninţare credibilă, cel puţin aşa văd pieţele situaţia", a afirmat el.

Băncile care au participat la discuţiile de la Paris pe tema crizei din Grecia au arătat că orice soluţie trebuie să câştige sprijinul autorităţilor europene înainte de a fi aplicată.

Dallara, reprezentantul IIF, a declarat că un program voluntar care să includă bănci, companii de asigurări şi alţi deţinători de obligaţiuni trebuie să fie acompaniat de alte măsuri, precum un program de răscumpărare de obligaţiuni, care să reducă datoriile Greciei.