Economia Marii Britanii a crescut cu numai 0,2% în trimestrul al doilea

Autor: Vlad Popescu - Mediafax 26.07.2011

Economia Marii Britanii a crescut cu numai 0,2% în trimestrul al doilea faţă de cel precedent, din cauza scăderii producţiei industriale, aruncând o umbră de îndoială peste încercările guvernului de a reduce deficitul bugetar şi de a consolida creşterea economică, transmite Reuters.

Analiştii anticipează că Banca Angliei va menţine dobânzile la minimele record stabilite în timpul crizei financiare mondiale, iar datele de marţi ar putea reaprinde dezabaterile privind nevoia de noi pachete de stimulare a economiei.

Rata anuală de creştere a PIB-ului britanic a fost de 0,7% în trimestrul al doilea, cea mai slabă cifră din primul trimestru al anului trecut, potrivit datelor prezentate marţi de Biroul Naţional de Statistică.