O nouă zi intră în calendarul retailerilor. „Vinerea neagră“, ziua care le-a adus aminte de „vremurile bune“
În acest weekend românii au ieşit la cumpărături. Iar cumpărăturile au fost mari şi se pare că Vinerea Neagră începe să prindă bine şi la retaileri. Cel mai mare retailer IT&C online, eMag, a reuşit să înregistreze 1,1 milioane de vizitatori în această zi, cele 90.000 de produse comandate având o valoare totală de 8 milioane de euro, conform declaraţiilor făcute Ziarului Financiar de Radu Apostolescu, vicepreşedinte pentru dezvoltare al eMag. "A fost senzaţional, cu siguranţă a fost cel mai mare şi cel mai interesant fenomen de cumpărături petrecut vreodată în România", a adăugat Apostolescu.
Numărul vizitatorilor unici de pe site-ul eMag, în "Vinerea Neagră", a crescut de 12 ori faţă de o zi "bună", când se înregistrau cel mult 190 de mii. "Ne aşteptam să creştem de patru ori, în schimb am crescut de 12 ori faţă de o zi normală bună."
Şi un asemenea număr de vizitatori nu putea să treacă fără să lase urme, site-ul retailerului fiind blocat timp de 40 de minute din cauza traficului peste aşteptări. Nici liniile telefonice nu au reuşit să facă faţă, acestea fiind suprasolicitate. Cu un call-center la care răspundeau la momentul respectiv 140 de angajaţi, liniile de telefon aveau în aşteptare sute de apeluri.
"La ora 10 au picat serverele şi a fost o întrerupere de 40 de minute a site-ului. Liniile de telefonie au fost şi ele blocate. Am vorbit cu cei de la Romtelecom care se mirau de ceea ce se întâmplă", a mai spus Apostolescu.
Vedeta vânzărilor a fost televizorul LED de la Samsung cu 850 de unităţi comandate cu o reducere de 32%, urmat de gama laptopurilor şi de foto-camerele Fujifilm, care au avut o reducere de până la 50%.
Şi clienţii evoMAG.ro au beneficiat începând cu ora 8.00 de reduceri de până la 50% la sute de produse. "În primele trei minute după începerea campaniei au fost vândute cele mai hot produse, şi anume o tabletă Samsung, un smartphone şi un LCD full HD, fiecare având un preţ de 999 de lei", a declarat Mihai Pătraşcu, directorul executiv al evoMAG.ro.
Site-ul evoMAG.ro a înregistrat vânzări de 250 de mii de euro în urma a două mii de comenzi.
"Au fost 120 de mii de vizitatori unici, de 5-6 ori mai mult decât într-o zi normală. Noi ne aşteptam să crească traficul de două ori, iar serverele noastre nu au fost pregătite pentru acest impact. Vânzările ar fi putut atinge nivelul de 500 de mii de euro dacă aveam servere mai bune", a mai precizat Pătraşcu.
Vinerea Neagră a venit şi pe site-ul Koyos.ro, numărul vizitatorilor pe site crescând de peste 100 de ori în comparaţie cu media traficului din ultima lună, arată un comunicat al companiei International Transactions & Services, care administrează site-ul.
Conform companiei, vizitatorii site-ului au plasat comenzi a căror valoare a depăşit cuantumul comenzilor preluate în mod obişnuit într-o săptămână.
Şi în magazinele clasice a fost sărbătorită Vinerea Negră, Flanco având până seara târziu magazinele pline de clienţi. Reţeaua de magazine Flanco raportează pentru Black Friday încasări de 30 milioane la un număr de 60.000 de clienţi. În topul celor mai vândute produse s-au numărat televizoarele, notebook-urile şi maşinile de spălat rufe, reprezentând peste 55% din totalul vânzărilor (valoric). În total, Flanco a vândut peste 4.500 de televizoare, 2.500 de notebook-uri şi 3.000 de maşini de spălat rufe, mărcile preferate fiind Samsung, Whirlpool, Sony şi Asus. 30% dintre încasări au fost realizate în Bucureşti, următoarele oraşe fiind Constanţa şi Arad.
Black Friday reprezintă în SUA prima zi de după "Ziua Recunoştinţei", în mod tradiţional în această zi începând sezonul cumpărăturilor de Crăciun. Anterior termenul era folosit pentru a descrie traficul extrem de dificil creat după Ziua Recunoştinţei. În prezent, are conotaţii economice, în această perioadă retailerii aşteptându-se să intre "pe negru", adică să aibă profit.