Nici de data asta nu a fost cu noroc: pragul la SIF-uri amânat din nou

Autor: Roxana Pricop 05.12.2011

Proiectul legislativ de ridicare a pragului de deţinere de la 1% la 5% din capitalul SIF-urilor a fost amânat din nou, pentru a treia săptămână consecutiv.

Proiectul trebuia să intre azi, 5 decembrie, în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, însă şedinţa de plen s-a încheiat fără ca deputaţii să voteze proiectul.

Este a treia săptămână în care proiectul de ridicare a pragului este amânat, iar senatorul PD-L Ovidiu Marian, unul dintre iniţiatorii proiectului, a declarat pentru ZF:

"Am convingerea că există interese în a tărăgăna adoptarea acestui proiect de lege. Preşedinţii de SIF-uri nu şi-au pierdut încă din influenţă şi încearcă să amâne cât mai mult posibil adoptarea acestei legi. Eu rămân însă optimist şi cred că acest proiect de lege va fi adoptat chiar dacă trebuie să mai aşteptăm o săptămână sau o lună".

Şansele ca proiectul de ridicare a pragului să fie votat în plenul Camerei Deputaţilor în acest an sunt tot mai mici având în vedere că dezbaterile pe bugetul de stat pentru 2012 se vor prelungi şi săptămâna viitoare, iar din 22 decembrie începe vacanţa parlamentară.