"Cea mai mică datorie externă pe cap de locuitor din UE" este doar o iluzie fără o creştere economică de peste 3%. Până atunci, acumulăm în fiecare zi datorie la datorie

Preşedintele Băsescu a constatat şi a anunţat astăzi că România are cea mai mică datorie externă pe cap de locuitor din Uniunea Europeană.

Aceasta este vestea bună. Vestea rea este că, chiar în timp ce preşedintele îşi ţinea conferinţa la Palatul Cotroceni, ministerul Finanţelor adăuga încă 1,5 miliarde de dolari la datoria statului, pentru care România, adică noi, trebuie să plătească dobânzi de 101 milioane dolari pe an în următorii 10 ani.

Cele 1,5 miliarde dolari (1,1 miliarde euro) se adaugă celor 22 de miliarde de euro - datorie externă a statului. Asta înseamnă cel puţin un miliard de euro dobânzi pe an.

Dacă punem la socoteală şi datoria privată, datoria externă totală a României mai are un miliard de euro şi se apropie de 100 de miliarde. Adică plata unor dobânzi de cel puţin cinci miliarde de euro în fiecare an.

În urmă cu 12 ani, datoria externă totală era de 11 miliarde de euro.

În toată această datorie totală se află maşinile noastre, casele noastre, plasmele noastre, vacanţele noastre, berea noastră, hainele noastre, telefoanele de ultimă generaţie. Dar tot aici se află şi (in)competenţa celor care au condus şi conduc România, tot aici sunt şi banii aruncaţi şi prăduiţi din sistemul de stat, tot aici sunt şi erorile în administrarea intrărilor de valută şi a creditării de către BNR sau de către tot sistemul bancar - pentru care toată lumea plăteşte acum -, tot aici este şi preţul rămânerii la putere a preşedintelui Băsescu - în 2009 România a luat peste noapte de la FMI cel mai mare împrumut din istoria ei, de aproape 20 de miliarde de euro (jumătate din bani fiind în rezerva valutară a BNR, care nu este inclusă în datoria publică) -, tot aici se adună lipsa restructurării în sectorul şi în companiile de stat, devalizările şi pierderile firmelor de stat.

Anul trecut, probabil iritat de faptul că datoria externă este pusă numai în seama statului, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a ţinut nervos să le reamintească românilor că datoria externă înseamnă şi creditele în valută pe care le-au luat ei, pentru care a trebuit să ţină cursul valutar leu/euro la un nivel stabil şi să ferească astfel sistemul bancar de o lovitură în plin dacă moneda naţională s-ar fi prăbuşit. Dar la fel de adevărat este şi că diferenţialul de dobândă între leu şi euro a fost net în favoarea monedei europene. Iar controlul dobânzii la lei se află la BNR şi nu în altă parte.

Inflaţia a fost biruită, parcă într-un moment când nu mai este nevoie de acest lucru. O inflaţie anuală de 3,5% nu implică şi o dobândă la lei de 3,5%-5%, ci peste 10% la creditele în lei. Inflaţia a scăzut parcă prea târziu.

Uitându-se la Italia, Grecia, Portugalia, Belgia, Germania etc., preşedintele Băsescu face un titlu de glorie din faptul că România are cea mai scăzută datorie externă pe cap de locuitor din UE. Dar dacă România se va târî în următorii ani cu o creştere economică de 1%-2%, această datorie le va exploda în faţă românilor peste cinci ani, când vom realiza că ea s-a dublat, dacă nu triplat. Pentru că rostogolim tot timpul datoria şi plătim dobânzi la dobânzi.

România poate rambursa din soldul datoriei doar dacă are o creştere economică de peste 3%-4%. Mai este şi varianta în care, aşa cum a făcut Ceauşescu, se taie tot - salarii, pensii, importuri - şi se mai rambursează din datorie.

Partea bună este că încă mai putem să ne împrumutăm de pe pieţele financiare, adică mai avem "spaţiu" ca procent în PIB. Partea rea este că aceşti bani se vor "topi" cât ai clipi în malaxorul administraţiei ineficiente a guvernului, unde sunt multe guri de hrănit.

Nu vom avea creşteri de salarii în sectorul bugetar, nu vom avea pensii mai mari, pentru că nu sunt bani. Asta ne spune preşedintele Băsescu şi premierul Boc. Creşteri nu vor fi, dar cu toate acestea salariile trebuie plătite, iar plata lor se face şi din datoria contractată săptămânal de Finanţe.