Nokia nu pleacă doar de la Jucu: val de concedieri şi în Ungaria
Grupul finlandez Nokia, care a închis anul trecut fabrica pe care o deţinea în România în judeţul Cluj, a anunţat un nou plan de concedieri care vizează aproximativ 4.000 de oameni şi care va lovi şi în unităţile deţinute de companie în Ungaria. Cei 4.000 de angajaţi vor fi daţi afară din fabricile de telefoane din Finlanda, Ungaria şi Mexic, concomitent cu un transfer al producţiei către Asia.
Fabricile de la Komarom - foto - (Ungaria), Reynosa (Mexic) şi Salo (Finlanda) vor fi reprofilate în unităţi de personalizare a smartphone-urilor pentru pieţele din Europa, America de Nord şi America Latină. Disponibilizările vor fi efectuate gradual pe parcursul acestui an.
Nokia a continuat să piardă teren anul trecut pe piaţa de telefoane mobile: cota de piaţă a scăzut cu 5,6% la 27%, iar vânzările s-au redus cu 7,9% deşi piaţa a fost în creştere.