10 sfaturi despre cum să-ţi finanţezi un program de MBA în străinătate
Joël McConnell, directorul departamentului de asistenţă financiară al şcolii de afaceri IE Business School din Spania, una dintre cele mai prestigioase instituţii de educaţie managerială din lume, a realizat un set de 10 recomandări privind modalităţile de finanţare pentru managerii care vor să se înscrie la un program de MBA în străinătate. IE Business School a fost anul acesta pe locul 8 în topul celor mai bune şcoli de afaceri din lume, potrivit clasamentului realizat de Financial Times.
2. Faceţi economii în moneda ţării în care veţi studia. Dacă v-aţi decis în ce ţară vreţi să urmaţi cursurile unui MBA, ar fi bine să economisiţi în moneda ţării respective, pentru a evita eventualele probleme cauzate de fluctuaţiile cursului de schimb. Mai mult, dacă economiile sunt în moneda locală, dobânzile la depozit vor fi tot în aceeaşi monedă. Un plan de economisire solid vă va demonstra capacitatea de a gestiona propriile finanţe şi vă va facilita procesul de obţinere a unor burse sau împrumuturi bancare pentru studii.
3. Documentaţi-vă. Interesaţi-vă, de exemplu, dacă în străinătate costurile aferente educaţiei sunt deductibile fiscal.
4. Căutaţi o bursă. Un număr semnificativ de organizaţii internaţionale şi naţionale, dar şi fundaţii private oferă burse parţiale sau integrale pentru studierea unui program de MBA sau alte tipuri de programe post-universitare. Veţi fi surprinşi de câte programe de burse veţi găsi în ofertele lor.
5. Încercaţi să obţineţi finanţare de la angajator. Unele companii, în special multinaţionalele, oferă sprijin financiar managerilor din middle şi senior management care vor să urmeze programe postuniversitare sau de MBA. În schimbul acestei finanţări, angajaţii sunt "reţinuţi" în cadrul companiei prin contracte care le impun să nu schimbe angajatorul pentru un anumit număr de ani. Aceste tipuri de ajutor financiar acoperă, de regulă, o parte din costurile programului (de la 5.000 la 10.000 de dolari) şi sunt mai uşor de obţinut dacă angajatul continuă să lucreze pe parcursul cursurilor şi dacă programul este oferit de o instituţie internaţională prestigioasă. Adesea este mai uşor pentru manageri să obţină sprijin financiar de la angajator pentru programele mixte, care au şi module online, pentru că astfel se pot valorifica abilităţile proaspăt dobândite ale angajaţilor, dar şi networkingul pe care aceştia şi l-au făcut la clasă.
6. Uitaţi-vă la ofertele băncilor. Băncile oferă o serie vastă de împrumuturi pentru studii în străinătate, la dobânzi reduse şi cu perioade de graţie de până la doi ani, timp în care, de regulă, absolvenţii de MBA au parte de majorări salariale.
7. Verificaţi programele de burse ale şcolilor de afaceri. Şcolile de afaceri de top adesea oferă burse - cel puţin parţiale - pentru a atrage cei mai buni candidaţi la clase.
8. Fiţi atenţi la costul vieţii din ţara în care doriţi să studiaţi. Taxele de şcolarizare sunt adesea numai o parte a costului unui MBA. Chiriile şi cheltuielile pot fi de asemenea foarte ridicate, mai ales în SUA şi în unele ţări din nordul Europei. Faceţi întâi o cercetare asupra acestor costuri înainte să luaţi o decizie. În urma documentării, este important să vă gândiţi dacă e mai bine să faceţi un program de un an /doi ani sau să alegeţi un program cu module online.
9. Calculaţi rentabilitatea investiţiei în MBA. Nu vă va ajuta prea mult la căutarea modalităţilor de finanţare, dar vă va ajuta să decideţi cât de "confortabil" vă va fi să restituiţi împrumutul. Unele programe de MBA pot avea un impact semnificativ, pe termen mediu, asupra salariului. Salariul mediu al unui absolvent de MBA la trei ani după finalizarea programului este de 100.000 de dolari pe an.
10. Îmbinarea acestor elemente - economii, sprijin financiar de la companie, burse - vă pot ajuta să finanţaţi parţial un program de MBA şi facilitează modul de finanţare a tuturor costurilor pe care le implică un astfel de program.