Salvamari voluntari de 1 Mai, pe plajele litoralului românesc

Autor: Cătălin Legănel 27.04.2012

Coordonatorul Serviciului Salvamar din Mamaia, Gabriel Culea, a spus că, deşi se anunţă vreme însorită pentru acest sfârşit de săptămână, apa mării va fi foarte rece, având cel mult 10 grade Celsius.

"Cu toate acestea vor fi cu siguranţă tineri care, ori sub influenţa alcoolului, ori din teribilism, vor intra în apă pentru o baie", a afirmat Gabriel Culea.

El a precizat că 30 - 35 de salvamari, organizaţi pe echipe, vor merge, din proprie iniţiativă, pe plaja Modern din Constanţa şi în zonele mai aglomerate din staţiunea Mamaia, precum şi la Năvodari, pentru a încerca să tempereze elanul tinerilor şi pentru a veghea la siguranţa acestora.

"Am făcut o echipă şi pentru plaja Corbu, unde am înţeles că deja au apărut primele corturi", a spus Culea, care a precizat că a fost pregătit şi tot arsenalul din dotarea salvamarilor, inclusiv ambarcaţiunile cu motor.

Potrivit acestuia, plaja, în special cea din staţiunea Mamaia, unde s-au anunţat foarte multe evenimente şi un număr foarte mare de tineri care vor veni la distracţie, va fi împărţită în sectoare, fiecărui salvamar revenindu-i o porţiune de plajă. Ei vor încerca să-i convingă pe tineri să nu intre în apele reci ale mării, iar dacă această acţiune va eşua îi vor supraveghea pentru a evita producerea unor tragedii.

"Vom ieşi pe plaje de sâmbătă până marţi şi chiar miercuri dacă va fi necesar. Se anunţă vreme foarte frumoasă de 1 Mai şi am înţeles că numai în Mamaia se aştepată peste 20.000 de turişti. În cazul în care numărul de turişti va fi prea mare şi vom considera că nu putem face faţă, vom mai chema băieţi de acasă”, a mai spus Gabriel Culea.

El a precizat că salvamarii vor fi prezenţi şi pe plajele din sudul litoralului, de la Eforie la Vama Veche, în zonele cu număr mare de turişti.

Potrivit estimărilor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), peste 25.000 de turişti români vor merge pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, număr apropiat de cel înregistrat anul trecut. Cele mai căutate staţiuni vor fi Mamaia, Eforie Nord, Neptun şi Vama Veche.