Ungureanu: Aceasta este democraţia, nu mi-am spus ultimul cuvânt!

Autor: Alexandru Moise 27.04.2012

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că este onorat că a avut posibilitatea să conducă Guvernul şi că rezultatul votului la moţiune este un efect al democraţiei, încheindu-şi declaraţia anunţând: "Nu mi-am spus ultimul cuvânt !". Guvernul Ungureanu a căzut vineri.

"Aceasta este democraţia şi trebuie să o înţelegem în toate formele ei. Am fost onorat să conduc un asemenea Guvern şi sunt mândru de miniştrii care au fost alături de mine în Cabinet, mă bucur că împreună cu ei am reuşit, chiar şi în scurtul răstimp, în 78 de zile, să facem ceea ce trebuie pentru ţară, iar acest lucru se va vedea. Iar eu, personal, nu mi-am spus ultimul cuvânt", a declarat Ungureanu.

Moţiunea de cenzură a opoziţiei a trecut cu 235 de voturi "pentru", Guvernul Ungureanu fiind demis.