Enel ia un credit de 180 mil. euro pentru finanţarea unor proiecte eoliene în România, SUA şi Brazilia

Ziarul Financiar 02.05.2012

Grupul italian Enel prin intermediul diviziei de energie verde Enel Green Power a semnat un acord cu Export Credit Agency, controlată de guvernul danez, şi cu Citigroup, în calitate de agent şi aranjor, pentru o finanţare de 180 de milioane de euro pe o perioadă de 12 ani, fondurile urmând a fi utilizate pentru a acoperi o parte din investiţiile necesare pentru parcuri eoliene în România, SUA şi Brazilia.

Potrivit datelor funizate de Enel, parcul din România are o capacitate de 120 de MW, cel din SUA are 200 de MW iar cel din Brazilia are o capacitate de 90 de MW.

Suma totală a investiţiilor în cele trei parcuri eoliene este de 670 de milioane de euro.