Afaceri mai mari pentru producătorul Vrancart în trim.1

Autor: Laurentiu Cotu 09.05.2012

Producătorul de hârtie şi carton Vrancart (VNC), controlat de SIF Banat-Crişana, a încheiat primul trimestru din acest an cu o cifră de afaceri de 39,5 mil. lei (9 mil. euro), în scădere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

 
 
Conform reprezentanţilor companiei, diminuarea cifrei de afaceri a fost cauzată pe de o parte de condiţiile meteo nefavorabile din luna februarie, iar pe de altă parte de scăderea pieţei pe segmentul hârtiilor igienico-sanitare.
 
"Activăm pe o piaţă puternic concurenţială, iar în România orientarea consumatorilor este către produse cu preţuri mici şi calitate medie. În primul trimestru din acest an, consumul de ambalaje din carton ondulat a scăzut cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, pe fondul diminuării consumului şi a puterii de cumpărare", a declarat pentru ZF Transilvania Mihai Botez, director general al Vrancart.
 
Urmează o perioadă dificilă
 
În ceea ce priveşte hârtia igienică, conducerea Vrancart spune că există o schimbare a preferinţelor consumatorilor către hârtia în 2-3 straturi (atât din maculatură, cât şi din celuloză), punându-se accent tot mai mare pe calitatea produselor şi pe modul de prezentare al acestora. Trendul pieţei la hârtiile igienico-sanitare este în uşoară scădere.
 
"Următoarea perioadă va fi dificilă din punct de vedere economic. Se va manifesta printr-o criză acută de lichidităţi, vor fi probleme din punctul de vedere al respectării termenelor de plată către clienţi, iar concurenţa pe piaţă se va accentua'', spun oficialii Vrancart.
 
Mai mult, conducerea companiei din Adjud crede că în perioada următoare vor exista falimente ale magazinelor, ale firmelor de distribuţie sau ale celor din domeniul HoReCa, exituri ale unor jucători internaţionali de pe piaţă, însă vor apărea şi noi capacităţi de producţie.
 
"Cheltuielile de transport vor ocupa o pondere tot mai mare în costul produselor din cauza creşterii preţului combustibilului, iar consumul pentru astfel de produse se va menţine la un nivel scăzut în comparaţie cu alte ţări. Din cauza costurilor mari de transport pe distanţe lungi, piaţa de carton ondulat a devenit o piaţă regională", spune Botez.
 
Vrancart produce şi comercializează ambalaje din carton ondulat (cutii), hârtie pentru carton ondulat, hârtii igienico-sanitare (role care se obţin în urma prelucrării hârtiei, celuloză şi prosoape de bucătărie).
 
Totodată, compania reciclează maculatură prin inter­mediul centrelor proprii din Bucureşti, Focşani, Botoşani, Mediaş, Constanţa, Bacău, Arad, Iaşi, Braşov, Sibiu sau Argeş.
 
Investesc în modernizare
 
În prezent, capacitatea anuală a fabricii Vrancart din Adjud este de 75.000 de tone de hârtii pentru carton ondulat, 68.000 de tone de carton ondulat, plus 25.500 de tone de hârtii igienico-sanitare (livrate sub formă de semifabricat pentru prelucrare, dar şi role de hârtie igienică şi role industriale).
 
Pentru acest an compania şi-a propus finalizarea implementării proiectului de modernizare a maşinii de fabricat hârtie pentru carton ondulat.
 
Anul trecut compania şi-a diminuat profitul cu 35%, la 2 mil. lei, iar afacerile s-au majorat cu 7,2%, ajungând la 163,8 mil. lei (38,6 mil. euro). Indicatorii realizaţi au fost sub nivelul celor planificaţi din cauză că o parte a instalaţiilor au fost oprite o perioadă mai îndelungată, pe fondul lucrărilor de modernizare, pe care compania le-a realizat în 2011.
 
Piaţa de carton ondulat din România a crescut anul trecut cu 18,3% faţă de 2010, potrivit Vrancart, care şi-a majorat livrările în această perioadă cu 8,5%. Pe segmentul de hârtie igienică, unde compania este al treilea mare jucător, cu o cotă de 19,5%, vânzările Vrancart au coborât cu 5,1% în 2011.
 
Principalul acţionar al Vrancart este SIF Banat-Crişana (SIF1), care deţine 74,7% din acţiuni. În luna noiembrie a anului trecut fondurile ING au fost raportate cu o deţinere cumulată de 5,54% din capitalul societăţii.
 
Printre acţionarii Vrancart se mai numără şi fondul Hyposwiss, care deţine o participaţie de circa 5%. Principalele companii locale din acest domeniu de activitate sunt Pehart Tec, Rondocarton, Vrancart, Romcarton, Dunapack Rambox Prodimpex sau Ambro Suceava.