Carpatica dă credite firmelor care au de decontat ordine de plată

Autor: Ciprian Botea 22.05.2012

Carpatica, o bancă de talie redusă cu acţionariat local, vinde credite pe termen foarte scurt clienţilor companii care aşteaptă decontarea unor ordine de plată şi au nevoie de finanţare înainte de încasarea banilor respectivi. Creditul poate fi acordat pe o perioadă de maxim 4 zile lucrătoare şi acoperă până la 95% din valoarea ordinelor de plată. Clienţii pot solicita împrumuturi în lei sau în valută, termenul de analiză şi acordare fiind de câteva ore.

"Creditul este indispensabil tuturor firmelor care înregistrează decalaje între încasări şi plăţi în activitatea zilnică. Avem avantajul unei aprobări şi acordări rapide", a declarat George Ciobănaşu, directorul general-adjunct al băncii. Companiile încasează rareori bani cash în contul mărfurilor livrate, primind în schimb bilete la ordin pe care le decontează la o dată ulterioară.