PDL contestă la CC modificările la Legea referendumului şi la Legea Curţii Constituţionale

Ziarul Financiar 27.06.2012

"Apreciem că nu e normal să fie scoase de sub controlul Curţii Constituţionale hotărârile Parlamentului câtă vreme legile şi ordonanţele adoptate de Parlament sunt supuse controlului Curţii Constituţionale. Vorbim de acte juridice care produc efecte şi atunci e normal să fie supuse unui filtru al Curţii Constituţionale", a explicat Daniel Buda.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, cu 187 de voturi "pentru", 56 "împotrivă" şi 5 abţineri, proiectul care modifică Legea referendumului şi instituie demiterea preşedintelui, la referendum, prin votul majorităţii celor prezenţi la urne.

Proiectul schimbă condiţia de validare a referendumului de demitere a preşedintelui din întrunirea votului majorităţii alegătorilor înscrişi în listele electorale în votul majorităţii celor prezenţi la urne.

De asemenea, Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat, luni, cu 70 de voturi "pentru", patru abţineri şi 18 voturi "împotrivă", proiectul de lege care scoate hotărârile Parlamentului de sub controlul Curţii Constituţionale.