Reeducarea în România comunistă (I)

TÂRGU-OCNA

Sanatoriul penitenciar TBC a fost contruit în 1936-1939, la iniţiativa medicului Ioan Cantacuzino. Clădirea avea două etaje, ferestre largi şi o curte mare. În perioada de dinainte de venirea comuniştilor la putere fusese un spital bine utilat. Când în 15 august 1945 Margareta Danielescu a fost numită medic al instituţiei, situaţia era schimbată radical: în avansul lor către Vest, trupele sovietice îl goliseră de tot ceea ce era de valoare. La data respectivă, sanatoriul găzduia câţiva deţinuţi de drept comun bolnavi de TBC, zdrenţăroşi, aflaţi într-o stare la fel de jalnică precum clădirea care îi găzduia. Fostele băi erau folosite ca celule de pedeapsă pentru deţinuţii "recalcitranţi".

Medicul a mers la Bucureşti, la Direcţia Generală a Penitenciarelor, unde a discutat cu Ioan Baciu, şeful Închisorilor, şi cu Epaminonda Tomorug, şeful Serviciului Sanitar, cărora le-a expus situaţia şi le-a precizat că, date fiind condiţiile, nu va putea rămâne în acel post. Pentru a o reţine, cei doi i-au promis că vor reutila sanatoriul cu paturi, saltele, pături, cearceafuri şi mobilier. Ceea ce s-a şi întâmplat: "Şi-ntr-adevăr, venea dubă după dubă de astea, până când o mobilat toate camerele." În circa o lună, clădirea a început să arăte a spital. Băile interioare nu au mai fost reparate (probabil din cauza lipsei de spaţiu); din contră, în curtea stabilimentului a fost amenajată o cameră cu duşuri, unde deţinuţii erau duşi să se spele.

După alegerile din noiembrie 1946, sanatoriul penitenciar a continuat să găzduiască deţinuţi de drept comun. În perioada de început a regimului comunist închisoarea a fost condusă de Ioan Ionescu (1945), Constantin Ştirbu (1945) şi Nicolae Costescu (1946).

I.1. Transferaţii

Primul deţinut politic transferat în 1949 la Târgu-Ocna a fost Ion Lavru, un fost ţărănist.

Probabil în cursul lunii mai 1949, la închisoarea Piteşti, deţinuţii care, din pricina regimului dur de anchetă şi a condiţiilor de detenţie se îmbolnăviseră de TBC, au fost separaţi de ceilalţi. Întrucât o perioadă a lucrat ca medic la infirmerie şi pentru că regimul de detenţie se înăsprea, Aristide Lefa, care înainte de arestare fusese medic internist la Spitalul Militar din Bucureşti, şi-a completat o fişă de bolnav de TBC osos. În perioada iunie-2 octombrie, cei deţinuţi, între care şi tebeciştii, au fost izolaţi.

La sfârşitul lunii octombrie, bolnavii de TBC din închisoare au fost duşi, pe celule, la director, care le-a luat datele personale (nume, prenume, părinţi, profesia, condamnarea şi motivul), apoi, pe 2 decembrie 1949, sanitarul Ion Cioltar le-a completat datele pentru transferul la Văcăreşti, închisoarea spital, în vederea examenului radioscopic.

Pe 29 decembrie, medicul Ion M. Ionescu şi sanitarul Cioltar i-au anunţat pe deţinuţi despre locul în care vor fi transferaţi. Cu acel prilej, de faţă cu sanitarul şi şeful de secţie, gardianul Florea Dina, medicul i-a întins mâna lui Lefa, căruia îi aprecia competenţa profesională, şi i-a spus: "La revedere, doctore, poate o să ne mai revedem în altă situaţie." Ştiute fiind condiţiile în care a avut loc - în acel timp demascarea era în toi -, deţinutul a fost impresionat profund de gestul "eroic" al medicului. La rândul său, sanitarul Cioltar "ne-a spus mai printre dinţi: «Bine de voi c-aţi scăpat din iadu-ăsta! Dac-aţi şti voi din ce-aţi scăpat!» El le văzuse şi le ştia pe toate, şi cine ştie ce răscolire de profund, dă cunoştinţă o fi avut, c-a avut iniţiativa să ne şoptească acea expresie încurajatoare pentru noi".

În aceeaşi zi, la orele 21.00, 40 de deţinuţi au fost transferaţi la Văcăreşti cu vagonul dubă, unde au ajuns în zorii zilei de 30 decembrie. Acolo au fost cazaţi în camera de baie. În dimineaţa de 31 decembrie au fost duşi în faţa comisiei de triere, formată din medicii Teodorescu, Ciurea şi Schafferman, pentru examenul radioscopic. Pentru că nu avea TBC pulmonar, Lefa a fost respins, la fel cum s-a întâmplat cu Ion V. Săndulescu (care în 1939 fusese operat de TBC pulmonar prin toracoplastie) şi Ştefan Miere, un fost elev care avea TBC ganglionar. În total, din cei 40 de transferaţi, doar 18 au fost găsiţi bolnavi şi li s-au completat fişe de evidenţă. Atunci, Lefa i s-a adresat medicului Schafferman, căruia i-a spus că avusese un TBC osos, care în condiţiile de detenţie de la Piteşti i se putea reactiva oricând, iar acesta i-a răspuns că va face tot ce-i va sta în putere. După cum îi va mărturisi deţinutului peste două zile, el l-a sunat pe Epaminonda Tomorug, şeful Serviciului sanitar din DGP, căruia i-a vorbit despre cele trei cazuri de TBC extrapulmonar. Aflat probabil într-o dispoziţie bună, acesta i-a spus: "Trimite-i la Târgu Ocna, tot e gol sanatoriul". Astfel, cei trei au scăpat de reeducare, ceea ce nu s-a întâmplat cu restul de 19, între care şi Traian Găbureac, care au fost retrimişi la Piteşti. Este motivul pentru care fostul deţinut politic îl aşează pe Schafferman între "figurile luminoase pe care le păstrez în amintirile mele."

I.2. Regimul de detenţie

Ajunşi în închisoare, după o percheziţie sumară au fost cazaţi în Secţia "politici", situată pe latura dreaptă a închisorii sanatoriu, care era despărţită de cea a "dreptului comun" printr-un gard înalt de scândură. Ca şi în restul sistemului de detenţie, deţinuţii nu aveau voie să primească şi să deţină cărţi, ziare şi instrumente de scris.

La scurt timp, noii veniţi au fost chemaţi pe rând de medicul oficial al închisorii, Margareta Danielescu, care, cu dosarele lor în faţă, i-a întrebat despre starea bolii. În dimineaţa zilei următoare ea îi ştia deja pe toţi după nume, semn al atenţiei pe care le-o acorda. Lefa sintetizează imaginea pe care medicul a lăsat-o tuturor deţinuţilor politici care au cunoscut-o: "această minunată femeie a fost figura cea mai luminoasă şi medicul cu cea mai înaltă conştiinţă profesională pe care l-am întâlnit în lunga mea carieră de deţinut politic." Nu doar că i-a îngrijit cu dedicare pe bolnavi, dar a introdus în închisoare, în mod clandestin, medicamente, riscându-şi propria-i libertate.

La data respectivă în sanatoriu se aflau 14 deţinuţi politici, care le-au făcut noilor sosiţi o primire călduroasă: ei le-au cedat raţiile de mâncare pe ziua respectivă.

Raţia zilnică de 750 g de pâine, copată la tavăîn brutăria închisorii, era nu doar bună, ci şi îndestulătoare, în aşa fel încât nu se mai împărţea, ci era pusă într-un loc, de unde fiecare îşi lua cât avea nevoie. Mâncare era suficient de consistent. Dimineaţa, bolnavii primeau ceai sau lapte cu surogat de cafea şi unt cu marmeladă, în cantităţi mici. La prânz primeau o ciorbă, cel ami adesea cu carne, iar felul doi o mâncare de fasole, varză, cartofi sau cuş-cuş (orez sfărmat). Seara era un singur fel de mâncare: orez cu lapte ori altceva (chiar şi arpacaşul era bine preparat). Astfel, după ce noii veniţi şi-au potolot foamea organică, problema a dispărut. Mai mult, vechii locatari le-au oferit fumătorilor ţigări. "Într-un sanatoriu TBC să ai posibilitatea să fumezi, era chiar prea de tot!"

Directorul închisorii "era un om cu suflet deosebit şi de o bunătate ieşită din comun, anacronic faţă cu linia dură trasată de către conducerea de partid." În timpul regimului Antonescu, el fusese simplu gardian la Târgu-Ocna, şi se purtase omeneşte cu deţinuţii, între care şi câţiva comunişti (unul dintre ei era Marin Florea Ionescu, la data aceea secretar al Prezidiului MAN), iar după venirea la putere a comuniştilor a fost recompensat cu numirea la conducerea închisorii.

Margareta Danielescu era ajutată în muncă de Mircea Stamate, deţinut care înainte de arestare fusese medic intern la Sanatoriul TBC Bârnova. Pe 5 februarie el urma să se elibereze, iar Danielescu era disperată că nu va mai avea cine să o ajute. Pe Secţia "politici" se mai afla un medic, Constantin Banu, însă la data aceea el refuza orice activitate de specialitate. Astfel, noii-sosiţi au nimerit cum nu se putea mai bine: Nicolae (Nae) Floricel, fost intern la Spitalul Filaret din Bucureşti (clinică de ftiziologie) şi Aristide Lefa, fost intern la Spitalul Militar din Bucureşti (chirurgie) i-au preluat însărcinările.

Dimineaţa, alături de gardian, cei doi medici deţinuţi o însoţeau pe Danielescu la vizita medicală, care avea loc o dată la două zile (o zi la politici, cealaltă la dreptul comun). Ei îi prezentau stare fiecărui bolnav şi îi solicitau medicamentele necesare tratamentului. La data aceea, în afară de tonice, antipiretice şi antiseptice nu exista niciun tuberculostatic. Asociate cu regimul alimentar adecvat, uneori acestea dădeau rezultate spectaculoase, însă nu erau şi suficiente, aşa încât mulţi deţinuţi au murit. Tot cei doi medici deţinuţi administrau medicamentele prescrise şi aplicau pneumotoraxul. La infirmerie era un astfel de aparat, care fusese cerut de la Bucureşti de către medicul oficial, şi cu care la început se putea face faţă. Pe măsură însă ce sanatoriul s-a umplut de deţinuţi bolnavi, el a devenit insuficient, la fel ca şi forţele celor trei medici. Lor li s-a adăugat deci Ion Ghiţulescu, medic militar ftiziolog.

Toate corvezile din sanatoriu - menţinerea curăţeniei în camere, pe terase şi în curte, şi spălatul rufelor - erau făcute de politici, în timp ce deţinuţii de drept comun pregăteau masa şi făceau pâinea. Spălatul rufelor avea loc în curte şi, în timpul iernii, era operaţiunea cea mai dificilă, pentru că nu se primea apă caldă, aşa încât ea trebuia făcută repede pentru ca rufele să nu îngheţe. Şeful echipei de spălători era Ion Plopeanu, "un om cu un suflet deosebit şi o putere de dăruire rar întâlnite", iar din ea a făcut parte şi Lefa, în special pe timp de iarnă, dat fiind că era sănătos.

Fragment din "Reeducarea în România comunistă (1949-1955), Târgu-Ocna, Ocnele Mari şi Canalul Dunăre-Marea Neagră", vol III, de Mircea Stănescu, în pregătire la Editura Polirom