Clujenii de la EnergoBit intră în piaţa dezvoltatorilor de eoliene cu un proiect de 40 mil. euro în Tulcea

Autor: Laurentiu Cotu 05.08.2012

EnergoBit, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa echipamentelor energetice, cu afaceri de 140 mil. euro în 2011, va începe în acest an o investiţie în valoare de 40 mil. euro pentru realizarea unui parc eolian de 27 MW, localizat în judeţul Tulcea.

Clujenii au concesionat în urmă cu câţiva ani un teren de 67 de hectare în Tulcea, pe care urmează să fie instalate 9 turbine cu o capacitate de 3 MW fiecare. Investiţia va fi susţinută atât din fonduri proprii, cât şi din credite bancare, iar termenul de finalizare este prevăzut pentru anul viitor.

"În prezent am obţinut autorizaţia de construire a parcului eolian din Tulcea, iar în perioada următoare vom demara investiţia. Credem că până la finalul anului viitor parcul va putea funcţiona", a declarat pentru ZF Transilvania Péter Pál, vicepreşedinte executiv şi unul dintre acţionarii EnergoBit.

Clujenii s-au orientat astfel spre cel mai fierbinte domeniu de investiţii al ultimilor ani, energia eoliană, piaţă care a atras deja investiţii de circa 1,5 miliarde de euro pentru montarea a 500 de turbine.

Această piaţă este dominată de marile grupuri energetice la nivel european, numărul antreprenorilor locali care in­vestesc inclusiv în achiziţia şi montarea turbinelor fiind destul de redus. Principalul magnet pentru aceste investiţii, dincolo de vântul care suflă puternic mai ales în regiunea de sud-est a ţării, îl reprezintă schema de sprijin pusă la dispoziţie de statul român.

"Credem că investi­torii au început să-şi recapete încrederea în Ro­mânia. Chiar dacă au existat turbuleţe politice care au mai întârziat unele proiecte de investiţii, în prezent semnalele din piaţă sunt pozitive", afirmă Péter Pál.

Ştiu cum funcţionează acest business

EnergoBit se numără printre companiile locale care deja au beneficiat de pe urma boom-ului din sectorul de energie eoliană.

Firma se ocupă de proiectarea şi realizarea lucrărilor electrice ale parcului de 600 MW, aproape cât un reactor al centralei de la Cernavodă, pe care cehii de la CEZ îl fac în două localităţi dobrogene - Fântânele şi Cogealac.

Clujenii au identificat oportu­nitatea de a face bani din acest domeniu şi, dincolo de CEZ, au dezvoltat colaborări şi cu Petrom, ButanGas sau Energias de Portugal, companii care investesc sute de milioane de euro în energia verde.

Partea de energie verde a ajuns să reprezinte circa 20% din valoarea afacerilor înregistrate de EnergoBit.

Dincolo de parcurile eoliene, EnergoBit este interesat şi de proiectele de efi­cienţă energetică, grupul semnând anul trecut un contract de împrumut cu Banca Euro­peană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în valoare de 10 mil. euro. Aceste proiecte se derulează în colaborare cu municipalităţi, dar şi cu companii private.

Energia continuă să fie un domeniu foarte dinamic, în ciuda amorţelii induse investitorilor de criza financiară accentuată, plus instabilitatea politică locală şi oscilaţiile cursului de schimb. De exemplu, în luna mai, familia Muntmark, cel mai cunoscut dezvoltator local de parcuri eoliene, a bătut palma cu nemţii de la Staeg pentru vânzarea unui proiect de parc eolian de circa 200 de milioane de euro amplasat în Dorbogea.

Dincolo de germanii de la Staeg, şi alte companii care deja au pariat sute de milioane de euro în parcuri de "mori de vânt" spuneau recent că sunt deja în discuţii avansate pentru a mai prelua şi alte proiecte. Este cazul cehilor de la CEZ, care anul acesta vor finaliza o investiţie de 1,1 miliarde de euro, dar care vor continua să aloce sume importante în acest domeniu.

Negocieri pentru atragerea unui partener

EnergoBit şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 732 mil. lei (circa 166 mil. euro), în creştere cu 20% faţă de anul trecut, pe baza proiectelor aflate în derulare, dar şi a noilor colaborări.

Afacerile grupului EnergoBit, controlat de Péter Pál, Gadola Ştefan şi Socea Ioan, au ajuns anul trecut la nivelul de 610 mil. lei (circa 140 mil. euro), în creştere cu 20% faţă de anul anterior.

Clujenii au angajat de la începutul anului aproximativ 60 de oameni, astfel că în prezent grupul de companii EnergoBit numără peste 900 de salariaţi. Conducerea companiei ia în calcul ca până la finalul acestui an sau în prima parte a anului 2013 să ajungă la 1.000 de angajaţi.

Grupul înglobează 16 companii coor­donate de la sediul central din Cluj. Clujenii şi-au manifestat intenţia de a atrage parteneri în dezvoltarea businessului.

"Încă nu am ajuns la o finalizare a discuţiilor în ceea ce priveşte atargerea unui investitor în acţionariatul EnergoBit. Este posibil să finalizăm discuţiile în acest an, însă negocierile ar putea continua şi în anul viitor", a afirmat Pál.

Prima companie din grup, EnergoBit, a fost înfiinţată în anul 1990 de către trei foşti angajaţi ai Renel, care sunt şi acum asociaţi principali, Gadola Ştefan, Ioan Socea şi Péter Pál, deţinând fiecare funcţia de vice­preşedinte executiv.