Profesii

Se mai întâmplă şi minuni: Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, numărul de salariaţi îl va egala pe cel al pensionarilor. Problema este că la 10 salariaţi în Bucureşti sunt 5 pensionari, iar în Teleorman la 10 salariaţi sunt 16 pensionari

Autor: Adelina Mihai

29.08.2018, 00:08 6198

♦ În ritmul actual de creştere a noilor angajări, numărul de salariaţi – de 4,94 milioane de persoane în iunie 2018 - îl va egala pe cel al pensionarilor – de 5 milioane de persoane – până la finalul acestui an.

Numărul de salariaţi a ajuns la 4,94 miliioane de persoane în luna iunie a acestui an, după ce angajatorii au făcut aproape 90.000 de noi angajări în primul semestru din 2018. Dacă ritmul de creştere a efectivului de salariaţi, care a început din 2012 încoace, se va menţine şi în a doua jumătate a anului, România va ajunge, pentru prima dată în ultimele două decenii, la un raport egal între numărul de salariaţi şi cel al pensionarilor – de 5 milioane de persoane.

„Dacă se va întâmpla acest lucru, iar creş­te­rea numărului de salariaţi va conduce la un ra­port de 1 la 1 între numărul de angajaţi şi nu­mă­rul de pensionari, va fi foarte bine pentru eco­no­mie, pentru că sarcina unui salariat care îşi plă­teşte toate taxele şi impozitele este un pic uşu­rată. Ar fi bine să crească acest raport, adică nu­mă­rul salariaţilor să fie mai mare decât al pen­sionarilor, pentru a reduce presiunea pe care o exercită persoanele inactive, care au drep­tul la o viaţă decentă şi care au drept la pen­sie“, a explicat Constanţa Mihăescu, profe­sor la Departamentul de Statistică şi Econo­me­trie al Facultăţii de Ciber­netică, Statistică şi Infor­matică Econo­mică din cadrul ASE Bucureşti.

România nu a mai avut un raport atât de echilibrat în ceea ce priveşte numărul de pensionari versus cel al salariaţilor din anul 1997, când existau 5,597 milioane de salariaţi şi 5,431 milioane de pensionari (un raport de 0,97 pensionari/ salariaţi faţă de 1,01 în iunie 2018).

Cel mai mare dezechilibru din acest punct de vedere a fost înregistrat în ianuarie 2011, în plină criză, când România ajunsese la un număr de 4,095 milioane de salariaţi şi 5,475 mi­lioane de pensionari, raportul dintre pen­sionari şi sala­riaţi fiind de 1,33.

„Cu cât este mai mic raportul, adică cu cât avem mai puţini pensionari raportaţi la un sa­la­riat, cu atât e mai bine. (…) Dacă politica de guver­nare este să împartă mai mult din «pră­jitura naţională», adică bugetul ţării, spre destinaţii care creează locuri de muncă - cum ar fi infreastructura- atunci lucrurile vor merge în continuare într-o direcţie bună“, a mai spus Constanţa Mihăescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO