Profesii

Managerii vin in training pentru ca s-au saturat sa aiba zece sefi

Managerii vin in training pentru ca s-au saturat sa aiba zece sefi

Octavian Pantis managing director al TMI Romania: In urma cu 6-7 ani, strainii erau mai degajati, mai relaxati pe parcursul cursurilor, in timp ce romanii erau mai sobri si foarte incapatanati. Acum, toata lumea e relaxata.

18.08.2008, 18:38 30

"Managerii care vin in training probabil ca s-au saturat de ritmul alert din companii, unde sunt nevoiti sa lucreze frecvent 12 ore/zi. De asemenea, poate le-a ajuns sa aiba zece sefi", este de parere Octavian Pantis, managing director al uneia dintre cele mai importante companii de training de pe piata, TMI Romania, subsidiara locala a companiei daneze TMI.
Compania a recrutat trei traineri in 2008, care s-au adaugat celor cinci existenti la finele lui 2007. Cele trei persoane recrutate sunt fosti manageri in companii. "Daca esti un trainer bun, poti castiga la fel sau chiar mai mult decat un top manager", mentioneaza Pantis. Salariile la nivel de top management in companiile mari de pe piata locala se cifreaza in jurul a 10.000 - 12.000 de euro lunar.
Managerii din business care isi doresc sa lucreze in training fac acest lucru si pentru ca au inceput sa inteleaga cum functioneaza piata de profil.
"Acum cativa ani, mare parte din cursurile de training erau furnizate de catre companii de profil din strainatate sau existau multe cazuri in care managerii companiilor prezente in Romania preferau sa mearga peste hotare sa se formeze profesional", mentioneaza Pantis. El adauga ca pe masura ce cursurile de training au inceput sa fie create de catre romani, managerii autohtoni au inceput sa se orienteze spre serviciile firmelor cu prezenta locala. "Am lucrat cu mii de manageri romani pana acum si cu foarte putini manageri straini, pentru ca acestia nu prea mai sunt pe piata locala", spune Pantis. El precizeaza ca, in prezent, nu prea mai sunt diferente notabile intre managerii straini si cei romani care participa la traininguri. "In urma cu 6-7 ani, strainii erau mai degajati, mai relaxati pe parcursul cursurilor, in timp ce romanii erau mai sobri si foarte incapatanati. Acum, toata lumea e relaxata", afirma managing directorul TMI.
Nu doar modul de a recepta programele de formare profesionala de catre managerii romani s-a schimbat. Tarifele pentru programele de training au evoluat, de asemenea, pana aproape de sumele cerute in statele vestice. "Piata locala de training incepe sa se apropie de cea din tarile dezvoltate, atat ca tarife, cat si din punctul de vedere al serviciilor oferite", afirma Pantis. In Ungaria tarifele pentru o zi de training sunt mai mici decat in Romania, in vreme ce in SUA o zi de training porneste de la 3.000 de dolari (2.000 de euro) si poate ajunge la 10.000 de dolari (6.650 de euro). Spre comparatie, o zi de training pe piata locala poate ajunge la 2.500 - 3.000 de euro.
Datorita cererilor venite din partea clientilor pentru servicii pe care TMI nu le oferea, au fost infiintate alte linii de business, ca Telephone Doctor - care ofera servicii pentru imbunatatirea relatiei cu clientii, Qualians - care furnizeaza cursuri deschise sustinute atat de expertii TMI, cat si ai altor companii si Tack Training - furnizor de solutii pentru dezvoltarea personalului din vanzari si managementul vanzarilor. "Pe TMI, Telephone Doctor si Tack vom obtine o cifra de afaceri de 3,5 mil. euro in acest an", mentioneaza Pantis. Ca urmare a extinderii echipei si evolutiei financiare din primul semestru, reprezentantul companiei de training estimeaza afaceri de 1,8 milioane de euro in 2008, cu 50% mai mult decat anul trecut si o marja a profitului net de 20-25%.
Daca TMI va realiza o cifra de afaceri de 1,8 milioane de euro in 2008 si in conditiile in care numarul trainerilor va ramane neschimbat, fiecare trainer va aduce 225.000 de euro in companie, cu 25.000 de euro mai putin decat anul trecut. Cei trei traineri recrutati de TMI au fost adusi din mediul de business.
L-au adus la Bucuresti pe Jack Welch
Octavian Pantis alaturi de sotia sa Mihaela i-au adus in Romania pe Jack Welch si pe Philip Kotler, unii dintre cei mai importanti si mai respectati ganditori de business la nivel mondial. "Tarifele pot ajunge la cateva sute de mii de euro pentru un speaker de asemenea calibru. De exemplu, in Statele Unite exista speakeri de 30.000 - 40.000 de dolari (20.000 - 26.600 de euro - n.r.), dar si speakeri care pot primi 200.000 - 300.000 de dolari (133.000 - 200.000 de euro - n.r.)", spune Octavian Pantis. "In Romania ar fi foarte greu sa gasesti, sa spunem, 20.000 de manageri, care sa vrea sa asculte un speaker. Ar fi o problema si cu spatiul de conferinta", mentioneaza Pantis, care adauga ca cele mai mari centre de conferinte sunt in orase ca Los Angeles sau Las Vegas.
In SUA, de exemplu, foarte multe celebritati si fosti mari sportivi tin speech-uri, pentru minimum 45.000 de dolari. "Poate o sa vedem astfel de foste glorii sportive sau de oameni de afaceri romani care o sa tina speech-uri pentru manageri locali. Deocamdata insa, nu e nici cererea foarte mare si poate ca oamenii care ar putea face asta nu au timpul necesar. Pana acum au tinut speech-uri Ivan Patzaichin si alpinistul Constantin Lacatusu", spune Pantis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO