Proprietăţi
Cererea de birouri a atins în 2019 maximul ultimilor nouă ani
Companiile au închiriat anul trecut în Bucureşti aproape 390.000 metri pătraţi de spaţii de birouri, cererea totală consemnând cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani. Faţă de 2018, cererea totală din Bucureşti a crescut cu 16%.
Marile companii vor continuă să se extindă cu birourile în zonele din zona Dimitrie Pompeiu/Barbu Văcărescu, dar şi în jurul staţiilor de metrou Grozăveşti şi Politehnica, în condiţiile în care infrastructura va permite transportul unui flux mare de angajaţi.
„Din discuţiile pe care le avem cu dezvoltatorii şi cu potenţialii chiriaşi, în 2020 va reveni în prim-plan zona Dimitrie Pompeiu, unde vor exista noi proiecte, în timp ce zona de vest, dintre Orhideea şi AFI Park, se va menţine şi în 2020 ca pol important de birouri“, a spus Maria Florea, Key Client Director în cadrul companiei de consultanţă imobiliară JLL România.
De partea cealaltă, anul trecut zona Expoziţiei a atras aproape 15% din cererea totală de spaţii de birouri înregistrată anul trecut în Bucureşti, intrând astfel în top 5 zone preferate de companii pentru a-şi localiza birourile, la foarte mică distanţă de Centru-Vest, zona cu cea mai mare dinamică din ultimii 3-4 ani.
De menţionat de asemenea, că cererea netă - contracte noi şi extinderi ale spaţiilor existente, a înregistrat o creştere de peste două ori, faţă de 2018, la 212.000 metri pătraţi şi a reprezentat peste jumătate din totalul volumului închiriat.
Cele mai mari suprafeţe de birouri din Bucureşti au fost închiriate în CBD (17,4% din cererea totală), în centru (15,1%), centru - vest (14,9%), nord Expoziţiei (14,6%) şi Floreasca - Barbu Văcărescu (11,4%).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Schimbare de macaz în retail: Marile hipermarketuri lansează pe bandă branduri de discount, cu produse ieftine şi reduceri masive
-
Florin Georgescu, BNR: Suntem pe ultimul loc în UE la intermedierea financiară, dar indicatorii de soliditate financiară şi profitabilitate ai băncilor din România sunt peste mediile UE
-
Banii care nu vin niciodată: Cum au ajuns 2.500 de firme non-IT să aştepte cei 350 mil. euro din PNRR pentru modernizare de peste un an. „Calculatoarele pe care le-am trecut în ofertele iniţiale sunt deja de generaţie veche“
-
Cristian Rusu vrea să relanseze Rus Savitar, pe care l-a răscumpărat: Ajungem la break-even şi apoi reluăm creşterea
-
Industria locală de asset management, intrări nete de 578 de milioane de lei în martie, cea mai bună evoluţie lunară din ultimii trei ani
-
ZF Private Health. Dr. Daniel Vîlcioiu, fondatorul Clinicii de Chirurgia Mâinii din Bucureşti: Clinica a pornit de la o nevoie în piaţă, cererea este mare pentru patologia mâinii
-
ZF/First Bank Lecţii de Business. Radu Georgescu, unul dintre cei mai puternici antreprenori din IT: Punctualitatea este un element de respect. O companie se bazează pe livrări la timp. Mi se pare esenţial
-
Sorin Pâslaru, ZF: Este foarte bine că vin investitori în centre de servicii şi suport, dar vom trece de statutul de economie periferică abia când la rândul lor firmele româneşti îşi vor automatiza şi externaliza procesele de business
-
Business sportiv. Cătălin Sprînceană, preşedinte, Federaţia Română de Ciclism: Avem 1.000 de ciclişti licenţiaţi, dar numărul practicanţilor este de cel puţin 6-7 ori mai mare. Stăm foarte bine la numărul evenimentelor de ciclism comparativ cu ţările din regiune
-
Se dă startul la bani: Cum puteţi lua 50.000 de euro de la stat să vă faceţi o afacere. Care sunt condiţiile şi ce trebuie să faceţi
-
Afaceri de la Zero. Cristiana Coman a plecat din resurse umane şi a dezvoltat un brand de produse cosmetice cu ingrediente naturale pentru femei
-
ZF Live. Cum a mers creditarea retail şi corporate la CEC Bank la început de an? Bogdan Neacşu, CEO al CEC Bank: La companii există o scădere a trendului de creditare şi cred că este cumva şi firesc. În cazul persoanelor fizice este o revenire a trendului de anul trecut
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Ana Maria Neaţu, BVB: Prima etapă a programului BVB Arena, din 23 aprilie până pe 31 mai. Urmează apoi alegerea finalistelor şi semifinalistelor
-
Cazările Airbnb, pe care o platformă externă le estimează la 180 mil. euro, sunt o necunoscută pentru ANAF şi Ministerul Turismului. Cum face statul să închidă ochii la o piaţă care creşte cu 40%
-
Oraşul din România unde se construieşte cel mai nou stadion ultra-modern, care va avea o capacitate de 30.000 de locuri şi va costa 165 de milioane de euro