Proprietăţi

Liviu Tudor a terminat un bloc cu 275 de apartamente pentru închiriat în Militari

Autor: Cristi Moga

23.09.2011, 00:01 660

Omul de afaceri Liviu Tudor, proprietarul firmei Genesis Development, care a realizat parcurile de afaceri West Gate şi Novo Park, a finalizat un al doilea bloc de locuinţe destinate închirierii, format din 275 de garsoniere şi apartamente situate în Militari, în apropierea staţiei de metrou Preciziei. Blocul face parte dintr-un campus universitar privat, al cărui prim bloc cu 375 de apartamente a fost finalizat în 2008. Investiţia în cele 650 de locuinţe a fost estimată de dezvoltator la 40 mil. euro, incluzând valoarea terenului şi ţinând cont de faptul că locuinţele sunt mobilate. "Pentru garsoniere de Tip 1 (25 metri pătraţi, plus balcon) preţul standard este de 75 de euro/persoană/lună, iar pentru cea de Tip 2 (35 de metri pătraţi, plus balcon) chiria porneşte de la 95 de euro/persoană/lună. Pentru apartamente cu două camere, 70 de mp plus balcon, chiria ajunge la 350 de euro/persoană/lună", au precizat reprezentanţii Genesis preţurile din cadrul proiectului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels