KPMG a lansat cea de-a patra ediţie a studiului „Orchestrating the Connected Customer Experience“, un raport dedicat experienţei consumatorilor cu mărcile preferate. Studiul evaluează experienţa clienţilor din opt sectoare de activitate, utilizând cei şase piloni ai experienţei, anume empatie, personalizare, timp şi efort, aşteptări, rezoluţie şi integritate.
„În România, am ales 140 de branduri din opt industrii şi cu un panel de 2.500 de consumatori, pe care îi rugăm să selecteze brandurile cu care au interacţionat în ultimele şase luni, iar pentru fiecare brand clienţii dau nişte scoruri, scorurile sunt date celor şase piloni ai experienţei şi în urma acestor scoruri putem avea o imagine a poziţiei fiecărui brand la nivel de piaţă“, spune Victor Iancu, associate partner, strategy & experience design, KPMG în România şi Moldova, în cadrul conferinţei de lansare a studiului, organizată în parteneriat cu Ziarul Financiar.
Primul loc este ocupat de Bringo, însă în top zece există şi nou-intraţi, precum e Answear.
Clasamentul celor zece companii care au avut cele mai bune rezultate în urma studiului sunt Bringo, Farmacia Tei, Cărtureşti, Notino, H&M, Catena, PayPal, ING Bank, eMAG şi Answear.