Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele două luni ale anului cu 12,6%, serie brută, faţă de perioada similară din 2016, în timp ce serviciile de piaţă prestate populaţiei s-au majorat cu 5,6%.
Ajustat în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, afacerile din comerţul auto au urcat cu 14,2%, iar serviciile cu 4,5%, a anunţat Institutul Naţional de Statistică.
În luna februarie, cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule a crescut faţă de luna februarie 2016 cu 14,9%, iar cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut cu 4,3%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, comerţul auto s-a majorat cu 15,6%, iar serviciile de piaţă cu 3,9%.
Faţă de luna precedentă, comerţul auto a crescut atât ca serie brută cu 14% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei faţă de luna precedentă a rămas la acelaşi nivel ca serie brută, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 1,6%.
În primele două luni ale anului, afacerile din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută au crescut cu 12,6%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+24,6%), întreţinerea şi repararea autovehiculelor (+21,3%), comerţul cu autovehicule (+15,3%), şi la activităţile provenite din comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+4,9%).
De asemenea, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,6% provenită de la activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+6,4%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+5,8%) , activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blǎnurilor (+4,9%), şi de la activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+2,3%). Serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare au scazut cu 1,3%.