Dincolo de internaţionalizare, noul CEO al CITR pariază în mandatul său şi pe digitalizare, un obiectiv pentru care are un buget de 200.000 de euro pentru un orizont de trei ani.
Compania specializată în gestionarea insolvenţelor CITR ţinteşte expansiunea pe piaţa internaţională în următoarele luni, având în plan ca pe lângă Cipru -unde este deja prezentă - să ajungă în Grecia şi Italia.
„Avem o echipă dedicată acestui proiect, care se ocupă de documentare. Irina Mişca, directorul pe CITR Cipru, se ocupă de proiectul de extindere pe câteva pieţe, printre care luăm în considerare Grecia, ca pas următor, şi Italia, pe termen lung“, a spus Andra Olar-Caragea, noul CEO al CITR, care a preluat această funcţie la începutul acestui an, înlocuindu-l pe Vasile Godîncă-Herlea.
În Cipru, CITR a intrat în urmă cu doi ani, când reprezentanţii companiei au constatat că profesia de practician e foarte slab dezvoltată, reorganizarea nu există, iar instituţiile nu sunt pregătite să deservească rolul de promotori ai reorganizării pe piaţă.